Mucaliții de alta data
Prin 1991, ma adaposteam de ploaie în celebrul cinematograf „București” din București. Rula „Nikita” de Luc Besson. Spioana Nikita tocmai își îndeplinise prima misiune, împușcase printr-o bucatarie de hotel tot ce se putea împușca, scapase prin tubul de la ghena de gunoi și aterizase într-un tomberon. Instructorul ei, un tip finuț, da s-o pupe, satisfacut de reușita misiunii.
În momentul ala din înaltul balconului doi sau trei, se aude o voce tare și îngrijorata: „Auoleu, n-o pupa, ba, c-a cazut în gunoi!”
Îmi imaginez ce-ar fi zis acești spectatori-comentatori despre „Oceans Twelve”, povestioara aia de adormit cinefilii, despre niște naivi care se cearta care-i cel mai tare hoț din lume. Eu am vazut filmul asta la „Mall”, dar cred ca daca-l dadeau la „București”, la secvența asta se murea de râs pe la balcoanele doi și trei. Cum, probabil, de râs se murea și în balcoane mult mai înalte. Singurul lucru bun, muzica.
Am mai vazut „The Manchurian Candidate”, tradus nefericit ca de-obicei „Candidatul altora” – un remake al filmului cu același titlu din 1962. În el e vorba despre spalarea de creiere și ce se poate întâmpla daca aceasta nu e facuta temeinic.
Mai mulți soldați americani, printre ei și un viitor candidat la vicepreședinția SUA, au cazut victime unor „spalatori de creiere” în slujba unei mari corporații, care – sigur ca da – vrea sa controleze lumea. O mare parte a acțiunii se petrece în timpul campaniei electorale. Din acest punct de vedere filmul asta a picat la țanc și nu pot sa nu ma gândesc cum ar fi aratat daca acțiunea s-ar fi petrecut la noi.
În rest, daca aveți impresia ca ați exagerat cu mâncarea și bautura în timpul sarbatorilor, va anunț ca se poate și mult mai rau. De verificat în filmul lui Marco Ferreri „Marea Crapelnița” („La Grande Bouffe”, 1973) care se mai da din când în când la Cinemateca. Daca v-ați propus ca dupa Revelion sa treceți la regim, trebuie sa începeți cu acest film. Totul va deveni mult mai suportabil.
Pofta buna! La mulți ani!
Hanno Hoefer