Nominalizată la cinci categorii de premii, artista americană de muzică country Taylor Swift a obţinut trofeele pentru cea mai bună cântăreaţă, cea mai bună interpretare live şi cel mai bun look.
Unul dintre cei mai populari artişti ai serii a fost Psy, al cărui hit „Gangnam Style” a câştigat premiul pentru cel mai bun videoclip. Psy, prezent la eveniment, a devenit primul artist sud-coreean care a cântat la celebra gală. El le-a spus jurnaliştilor că următorul său album va avea mai multe piese în limba engleză. „Gangnam Style” a fost vizionat de peste 670 de milioane de ori pe YouTube şi a primit un număr record de 4,9 milioane de „like-uri” pe Facebook, de când a fost lansat, în iulie.
Rihanna, care conducea în topul nominalizărilor – cu şase -, a plecat acasă cu mâna goală.
Idolul adolescenţilor canadieni, Justin Bieber, a obţinut şi el trei premii, pentru cel mai bun cântăreţ, cel mai bun artist pop şi cel mai bun concert.
Compatrioata sa Carly Rae Jepsen a plecat acasă cu premiile pentru cel mai bun cântec („Call Me Maybe”) şi premiul pentru cea mai bună speranţă (Best Push).
Pe lângă Psy, la gala prezentată de top modelul german Heidi Klum au mai cântat Swift, Alicia Keys, deţinătoare a 14 premii Grammy, Killers, No Doubt şi Jepsen.
Cântăreaţa Whitney Houston, care a decedat în februarie, la vârsta de 48 de ani, a fost onorată postum cu titlul Global Icon. Este pentru a treia oară când acest titlu, instituit în 2010, este acordat. Anterior au fost onorate cu acest titlu trupele Queen şi Bon Jovi.
La aceeaşi gală au mai fost premiaţi: One Direction (cei mai mulţi fani, cel mai bun debut), Nicki Minaj (cel mai bun artist hip-hop), David Guetta (cel mai bun artist electronic), Han Geng (cea mai bun artist global), Lana Del Rey (cel mai bun artist alternativ), Linkin Park (cel mai bun artist rock).