Motorola ataca Nokia cu ajutorul Microsoft

25 02. 2004, 11:12
Al doilea producator de telefoane mobile la nivel mondial dupa vânzari, Motorola, și-a prezentat la Cannes noile celulare inteligente (SmartPhones), realizate în colaborare cu Microsoft. Anunțul a venit la numai o zi dupa ce principalul sau rival, Nokia, a

Al doilea producator de telefoane mobile la nivel mondial dupa vânzari, Motorola, și-a prezentat la Cannes noile celulare inteligente (SmartPhones), realizate în colaborare cu Microsoft.

Anunțul a venit la numai o zi dupa ce principalul sau rival, Nokia, a prezentat noua sa linie de telefoane mobile pentru oamenii de afaceri, celebrul Communicator „reîntinerit” dupa zece ani de la lansare, realizata în parteneriat cu rivalul Microsoft, IBM.

Noile telefoanele Motorola au o interfața software identica cu cea a platformei Windows care opereaza peste 90% din computerele lumii. Aparatele sunt capabile sa ruleze cele mai cunoscute aplicații Microsoft, inclusiv jocuri similare celor realizate pentru PC.

Motorola MPx, este un telefon cu clapa, al carui capac se deschide diferit în funcție de nevoile utilizatorului. Pentru convorbiri telefonice, utilizatorul deschide aparatul în plan vertical, ca oricare alt telefon cu clapa obișnuit. Pentru a accesa Internetul sau e-mailul și pentru a folosi diversele aplicații, aparatul se deschise însa orizontal, ca un mic laptop. MPx are o tastatura completa și un ecran color tactil (touch-screen).

Telefonul se poate conecta la Internet fie prin tehnologia GSM, cu un plus de viteza prin GPRS, fie prin unde radio (WiFi). Pentru stocarea datelor, se pot folosi carduri de memorie cu o capacitate de pâna la 1GB, iar telefonul are o camera digitala de 1,3 megapixeli încorporata.

Cel de-al doilea aparat este realizat în stilul clasic și are cam aceleași funcții ca și primul, însa are încorporat și un MP3 player. În plus, telefonul se poate conecta la PC prin intermediul tehnologiei Bluetooth și prin infraroșii, pentru transferul de fișiere sau printarea imaginilor. Nu îi lipsește nici camera foto și se conecteaza la net și prin GPRS, fiind un telefon GSM triband.

Motorola s-a ferit însa sa anunțe prețul aparatelor, care vor ajunge pe piața abia în a doua jumatate a anului. De asemenea, detalii privind viața bateriei, cel mai sensibil punct al tuturor echipamentelor mobile, nu au fost date publicitații.

Pentru aceste aparate, Microsoft a produs sistemul de operare, adaugând softurile sale binecunoscute de managementul documentelor și acces la Internet (Word, Xcel, Internet Explorer sau Outlook). De asemenea, aparatele au încorporat soft pentru sincronizarea cu PC-ul, pentru un transfer mai bun al datelor și actualizarea informațiilor (calendar, organizer, liste de contacte).

Motorola a mai prezentat la Cannes doua aparate pentru telefonia mobila de ultima generație (3G), unul realizat chiar pe sistemul de operare al Nokia (Symbian), iar celalalt realizat pe platforma dezvoltata de Motorola (Synergy).

Mediafax Business/ IT