Meghan și Harry la Oprah. Iată motivul principal pentru care monarhia britanică ar putea dispărea în era post-Brexit

08 03. 2021, 15:13
Foto: Shutterstock

Monarhia britanică este cea mai cunoscută din lume și reprezintă o atracție turistică importantă, dar sunt foarte multe voci, inclusiv în Marea Britanie, care susțin că este timpul ca această instituție să dispară.

Un sistem în care liderul este ales ereditar este considerat de mulți nepotrivit în secolul 21. Mai mult, păstrarea monarhiei nu ajută la combaterea marii probleme pe care o reprezintă în ultimii ani, în Regatul Unit și alte societăți vestice, accentuarea diferențelor dintre bogați și săraci și dispariția clasei de mijloc. Însăși existența monarhiei face ca anumite clase sociale să se simtă privilegiate.

Totodată, familia regală britanică nu trebuie să justificice modul în care cheltuiește banii publici, nu poate fi pedepsită pentru anumite infracțiuni și are parte de multe beneficii unice, unele absurde. Exemple celebre: regina nu are nevoie de permis auto pentru a conduce un vehicul pe drumurile publice și nici de pașaport pentru a călători.

Totuși, nu acestea sunt motivele principale care ar putea duce la dispariția monarhiei britanice. Sfârșitul ar putea veni, în era post-Brexit, dominată de pandemie, de la costurile mari pe care le presupune instituția.

Obrazul fin cu cheltuială se ține

Întreținerea Reginei și a familiei ei îi costă pe contribuabilii britanici foarte mulți bani. Ieșirea din Uniunea Europeană și pandemia au afectat semnificativ economia statului, iar mulți analiști cred că această perioadă grea va aduce reforme dramatice, sociale, economice și politice.

Citește și: Meghan Markle a dezvăluit, la „Oprah”, că a avut gânduri sinucigașe; ducesa și prințul Harry așteaptă o fetiță

Deși se numără printre cei mai mari proprietari de terenuri și imobile din Marea Britanie, membrii familiei regale primesc sume uriașe din bani publici, în fiecare an.

Potrivit unei estimări a organizației Republic, care susține trecerea de la monarhie la republică, costurile reale – care includ granturi, securitatea – s-au ridicat, în 2018, la 468 de milioane de dolari pe an. Buckingham Palace a susținut că a primit, în 2017, „doar” 58 de milioane de dolari de la guvern. În 2019, cifra oficială a fost de aproximativ 85 de milioane de dolari. Suma avansată oficial nu pare corectă în condițiile în care doar nunta lui William cu Kate a costat, cu câțiva ani înainte, 34 de milioane de dolari.

Prințul Charles alături de soția lui, Camilla

Monarhul britanic este, deși are foarte puțină putere politică, cel mai costisitor șef de stat din Europa. Prin comparație, Irlanda cheltuiește de 12 ori mai puțin cu familia sa regală.

Cifrele sunt mari, mai ales într-o țară afectată grav de pandemie și Brexit. Anul trecut, produsul intern brut al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord a scăzut cu 9,9%. Un declin mai mare a fost consemnat doar în 1709, în timpul Marelui Îngheț, potrivit CNBC.

Unii analiști cred că lucrurile se vor înrăutăți pentru monarhia britanică după moartea reginei Elizabeth. Ea este o figură respectată datorită longevității sale și a unor  realizări notabile. Nu trebuie să uităm că în cel de-al Doilea Război Mondial, regina a fost mecanic, a păstrat contactul cu supușii, iar de-a lungul timpului a fost un lider echilibrat. În schimb, Prințul Charles, care ar trebui să îi urmeze la tron, nu este nici pe departe la fel de popular.

Foto: Shutterstock