Motivul pentru care Prinţul George poartă întotdeauna pantaloni scurţi
Prinţul George este unul dintre cei mai cunoscuţi copii din lume şi, cu siguranţă, aţi obsedrvat că de fiecare dată când apare în public, micuţul poartă pantaloni scurţi indiferent de vreme.
Este vorba despre o tradiţie a Casei Regale Britanice veche de secole. Expertul în etichetă William Hanson a explicat pentru revista „Harper’s Bazaar“ că pantalonii scurţi la copii sunt o regulă adoptată de familiile de elită, aristocrate şi regale pentru a ilustra foarte clar statutul social superior. Pantalonii scurţi denotă „eleganţă şi stil“, în timp ce alegerea unor pantaloni lungi este considerată total nepotrivită.
„Este o tradiţie englezească să îmbraci un băieţel în pantaloni scurţi. Pantalonii lungi sunt potriviţi doar pentru copiii mai mari şi pentru bărbaţi. Dacă respecţi regulile de etichetă, faci o declaraţie subtilă cu privire la statutul social şi astfel de diferenţiezi de ceilalţi. Deşi vremurile se schimbă, să-ţi îmbraci micuţul în pantaloni lungi este un gest asociat clasei mijlocii, ba chiar considerat suburban. Niciun individ cu un statut respectabil nu şi-ar permite aşa ceva, cu atât mai puţin Ducesa de Cambridge“, a explicat Hanson.
Tradiţia a fost respectată şi de prinţii William şi Harry care au purtat pantaloni scurţi până la o vârstă adecvată. De obicei se întâmplă ca vârsta ideală să fie cea de opt ani.
Foto: hepta