Motivele pentru care mulţi încă preferă un fier de călcat în detrimentul staţiei de călcat
În ziua de azi, când există atât de multe opţiuni aproape pentru fiecare mic sau mare electrocasnic de care avem nevoie în casele şi în vieţile noastre, ai fi tentat să spui că cele mai noi şi mai avansate modele din fiecare astfel de aparate electrocasnice sunt, evident, cele mai bune. Adevărul este, însă, ceva mai nuanţat.
Să luăm de exemplu fierul de călcat şi surata sa mai avansată, din punct de vedere tehnologic, staţia de călcat. La prima vedere, cea de-a doua este de preferat unui banal şi simplu fier de călcat, dar asta depinde de foarte mulţi factori. Când vine vorba de cel mai bun produs pentru călcatul hainelor, de câţiva ani încoace, răspunsul nu mai este unul singur: fierul de călcat. Asta pentru că apariţia staţiilor de călcat a complicat alegerea. Produse destul de diferite, dar în acelaşi timp funcţionând pe acelaşi principiu, fiarele de călcat şi staţiile de călcat au ajuns să se ”canibalizeze” în preferinţele utilizatorilor. Dar care dintre ele este o alegere mai bună? Depinde de buget, de felul de utilizare, de performanţele de care avem nevoie şi multe, multe altele. Pentru foarte multă lume, fierul de călcat rămâne principala alegere când vine vorba de călcatul hainelor. Din mai multe motive:
1. Un fier de călcat este mai ieftin
Preţul unui fier de călcat clasic este mult mai redus decât al unei staţii de călcat, iar ăsta este un factor destul de important în luarea deciziei de cumpărare pentru foarte multă lume. În plus, diferenţa uriaşă de preţ este nejustificată în raport cu performanţele ambelor aparate folosite pentru călcarea hainelor.
2. Un fier de călcat e mai uşor şi mai mobil
Deşi e adevărat că dacă luăm în calcul doar partea folosită efectiv la călcat, respectiv partea care ia contact cu hainele, fierul staţiei de călcat este mai uşor, fiind în fapt un fier clasic de călcat căruia îi lipseşte rezervorul, atunci când vine vorba de greutatea întregului ansamblu, fierul de călcat ”bate” staţia de călcat, fiind mult mai uşor şi mai mobil. O staţie de călcat e grea şi voluminoasă, de cele mai multe ori atribuindu-i-se un loc fix sau fiind depozitată în apropierea zonei pentru călcat. Greutatea medie a unei staţii este de aproximativ 3-4 kilograme, unele modele putând ajunge până la 6-7 kilograme. Fierul de călcat cântăreşte între 1 şi 2 kilograme.
3. Un fier de călcat este pus mai rapid în funcţiune
O staţie de călcat se ”încălzeşte” şi se ”încinge” mai greu pentru a putea fi pusă în funcţiune, în timp ce fierul de călcat este gata în mai puţin timp de treabă. Dacă obişnuieşti să calci haine în fiecare zi, dimineaţa, în grabă, atunci fierul de călcat simplu ar putea fi mai potrivit pentru tine.
4. Un fier de călcat consumă mai puţină energie
Aparatele pentru călcat haine au puteri diferite, deci şi consumuri diferite. Din acest motiv, o staţie de călcat, fiind mai puternică, consumă sensibil mai mult curent electric decât un fier de călcat obişnuit. Dacă nu ai de călcat ”munţi” de haine, fierul de călcat este şi varianta mai economică pe termen lung, nu doar la cumpărare.
5. Un fier de călcat, mai uşor de depozitat
Când nu este folosit, un fier de călcat, graţie dimensiunilor mai reduse, este mai uşor de depozitat. O staţie de călcat, dat fiind că este destul de voluminoasă şi de grea, îşi găseşte cu greu un loc de depozitare potrivit. Avantaj fierul.