Moti: As fi preferat ca noi sa pierdem, dar sa cîstige seniorii

Apropo.ro / 19.11.2004, 11:39
Moti: As fi preferat ca noi sa pierdem, dar sa cîstige seniorii
Jucatorul Cosmin Moți a declarat, joi, ca ar fi preferat ca echipa de tineret a României sa piarda meciul cu Armenia, cîștigat cu scorul de 5-0, în schimbul unei victorii a primei reprezentative în meciul cu selecționata armeana. "A fost mare tristețe în avionul care

Jucatorul Cosmin Moți a declarat, joi, ca ar fi preferat ca echipa de tineret a României sa piarda meciul cu Armenia, cîștigat cu scorul de 5-0, în schimbul unei victorii a primei reprezentative în meciul cu selecționata armeana.

„A fost mare tristețe în avionul care ne-a adus de la Erevan. Nimanui nu-i venea sa creada ca s-au putut pierde puncte atît de prețioase. Șansele nu sînt în totalitate pierdute, dar nici prea mari. Speram sa fie liniște și baieții sa se califice, sa duca echipa în Germania”, a precizat Moți.

Cosmin Moți a marcat un gol în meciul echipelor de tineret, disputat, marți, la Erevan și cîștigat cu scorul de 5-0.

Naționala de seniori a României a terminat la egalitate, scor 1-1, în meciul cu echipa similara a Armeniei, în grupa I de calificare la Cupa Mondiala din 2006.

Jucatorul Mihaița Pleșan s-a declarat afectat de faptul ca nu a evoluat la echipa mare. „Le mulțumesc celor care spun ca meritam sa evoluez la echipa mare, însa acum totul este pierdut. Nu știu daca altfel ar fi stat lucrurile cu noi în teren, dar cu siguranța aș fi dat totul, pentru ca echipa naționala sa cîștige. Chiar daca în ultimul timp Iordanescu nu ma mai baga în seama, pentru naționala aș fi dispus sa plec și pe jos de la Craiova la București și la trei dimineața. Speram ca în primavara, împreuna cu ceilalți jucatori refacuți sa o luam de la capat. Calificarea nu este pierduta în totalitate”, a precizat Pleșan.

Mediafax