Morfina este depășită, mai bun este veninul de mamba negru
Situat pe locul 6, în topul celor mai „mortali” șerpi din lume, datorită dimensiunilor, agresivității si a toxicității veninului său, mamba negru nu i-a intimidat însă pe cercetătorii francezi care se aflau în cautarea unui analgezic care să înlocuiască morfina.
După ce au testat veninul produs de 50 de specii, aceștia au descoperit cu uimire că veninul celui mai periculos șarpe din Africa conține anumite proteine analgezice, pe care le-au numit mambalgine. Testate în laborator, mambalginele s-au dovedit la fel de eficiente ca morfina în calmarea durerilor dar, în plus, nu produc efectele secundare ale acesteia, între care dependența, durerile de cap, dificultățile cognitive și crampele musculare.
Dr Eric Lingueglia, de la Institutul de Farmacologie Moleculară și Celulară a arătat că descoperirea mai are o cale lungă până la a fi aplicată, dar rezultatele sunt extrem de promițătoare. Au fost făcute teste pe soareci, care au același mecanism de gestionare a durerii ca și oamenii, dar și pe celule umane.
Dr Nicholas Casewell, expert în veninul șerpilor de la Școala de Medicină Tropicală din Liverpool, este de acord cu concluziile francezilor, dar avertizează că este posibil ca analgezicul să funcționeze doar în combinație cu alte toxine sau să funcționeze diferit, în funcție de specie.