„Morbius”, cu Jared Leto în rolul principal, intră direct pe primul loc în box office-ul nord-american în weekendul lansării
„Morbius”, în regia lui Daniel Espinosa („Deadpool 2”), cu Jared Leto în rolul principal, intră direct pe primul loc în box office-ul nord-american în weekendul lansării, cu încasări de 39,1 milioane de dolari.
Blestemat cu o boală hematologică rară care îl obligă să stea conectat la un aparat de purificare a sângelui timp de mai multe ore în fiecare zi, biochimistul Michael Morbius (Jared Leto, cu siguranță nu în cel mai bun rol al său de până acum) este gata de orice pentru a găsi un leac pentru sine şi pentru ceilalţi suferinzi de aceeaşi boală, inclusiv cel mai bun prieten al său, Milo (Matt Smith, „The Crown”). Doar că mixul propriului ADN cu cel al unei specii de liliac ce consumă doar sânge aduce atât leacul, cât şi un nou blestem: Morbius devine un vampir însetat de sânge.
„The Lost City”, cu Sandra Bullock și Channing Tatum, coboară pe locul al doilea în box office-ul nord-american, cu încasări de 14,8 de milioane de dolari.
Loretta Sage (Sandra Bullock) este o autoare morocănoasă de vârstă mijlocie care scrie romane de aventuri romantice centrate pe un erou fictiv pe nume Dash McMahon, care este interpretat de modelul de copertă Alan Caprison (Channing Tatum). Editorul ei, Beth, insistă că trebuie să se angajeze într-un turneu de carte cu Alan, într-un efort disperat de a o scuti pe Loretta de izolare.
După un început dezastruos, mai ales datorită popularității lui Alan în rolul personajului său Dash, Loretta este întâmpinată de excentricul miliardar Abigail Fairfax. Fairfax își dă seama că Loretta și-a bazat cărțile pe cercetări istorice reale pe care le-a făcut împreună cu soțul ei arheolog decedat. Fairfax a descoperit un oraș pierdut pe o insulă îndepărtată din Atlantic și este convins că aceasta este locația „Coroanei de foc”, o comoară de neprețuit. Când Loretta refuză să ajute la descifrarea unei hărți antice a comorii, Fairfax, care se teme că locul va fi distrus de un vulcan activ, o răpește pe Loretta și o duce pe insulă.
Pe locul al treilea în box office-ul nord american coboară încă un loc în această săptămână filmul „Batman/ The Batman”, cu Robert Pattinson în rolul principal, cu încasări de 10,8 milioane de dolari.
Lungmetrajul începe cu Batman în al doilea an de luptă împotriva criminalității, urmărindu-l cum dezvăluie sistemul corupt din Gotham City, care se leagă de propria sa familie, în timp ce se confruntă cu un criminal în serie cunoscut sub numele de Riddler (Paul Dano). Zoë Kravitz joacă rolul Catwoman , Colin Farrell transformându-se în Pinguin. Barry Keoghan, Peter Sarsgaard, Amber Sienna, Andy Serkis, Jeffrey Wright și John Turturro completează distribuția. Pelicula este cel mai lung film din franciză din toate timpurile, cu o durată de două ore și 55 de minute.
Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în cinematografele nord-americane la sfârșitul săptămânii trecute este completat de: „Uncharted” (3,60 milioane de dolari), „Jujutsu Kaisen 0: The Movie” (1,97 milioane de dolari), „RRR” (1,61 milioane de dolari), „Omul-Păianjen: Niciun drum spre casă/ Spider-Man: No Way Home”, de Jon Watts (1,40 milioane de dolari), „Dog” (1,31 milioane de dolari), „X”, cu încasări de 1,02 milioane de dolari și „Everything Everywhere All at Once” (1,01 milioane de dolari).
CITEȘTE ȘI: Filme despre care internauții cred că sunt mai bune decât cărțile pe care sunt bazate
Foto: outnow.ch