Miscarea liderului radical siit Moqtada Sadr a cerut, marti, interzicerea tuturor firmelor private de securitate straine care opereaza în Irak, în urma unui incident soldat duminica cu moartea a opt irakieni si în care a fost implicata compania Blackwater, relateaza AFP.
Miscarea condusa de Sadr a condamnat „atacul las si nejustificat comis de Blackwater împotriva poporului” irakian, potrivit unui comunicat dat publicitatii.
„Aceasta crima nu a fost posibila decât dupa ce ocupantul (american) a adus aceste companii în tara noastra, ai caror angajati sunt în majoritate criminali sau eliberati direct din închisorile americane”, acuza miscarea condusa de Moqtada Sadr, principala formatiune siita din Irak.
Firma de securitate Blackwater, care asigura protectia oficialilor americani de rang înalt detasati în Irak, a fost interzisa luni de Guvernul irakian, în urma incidentului soldat cu moartea a cel putin opt irakieni, în împrejurari neelucidate deocamdata.
Blakwater este una din cele mai importante firme private de securitate americane si asigura protectia personalului diplomatic american din Irak.