Monica Ghiurco ”lucrează” la un copil

03 08. 2011, 12:25


– Monica, ce ai făcut înainte să apari la televizor?

Eram studentă în penultimul an când am început munca în televiziune
şi după absolvire am ales munca la catedră. Timp de vreo patru ani
am fost asistent universitar, în paralel cu „ucenicia”
în munca de ştiri
şi de prezentator TV.

– Ai fost vreodată tentată să dai afară din platou un
invitat?

Da, de multe ori, dar m-am străduit să trec cu eleganţă peste
momentele critice, nu vă ascund faptul că erau politicieni.

– De câte ori este mai mare salariul tău de acum decât primul
primit ?

Cred că de vreo 20 de ori, în sumă absolută. Dar dacă luăm la
socoteală puterea de cumpărare, sunt cam tot pe-acolo sau, mă rog,
nu foarte departe.

– Dintre tine şi partenerul tău de viaţă, cine trage cel
mai bine cu arma?

Cu siguranţă el… are ceva mai multă experienţă. Dar odată m-a
lăsat să cred contrariul: eram în Herăstrău şi trăgeam cu puşca cu
aer comprimat. Eu mai nimeream una-alta, în timp ce el rata ţintă
după ţintă. Evident, spre hazul meu şi al băiatului care deservea
acel stand. La un moment dat, soţul meu a dat vina pe puşcă…
enervându-l pe cel care începuse să îi explice cum se umblă cu
arma. Brusc, îmi arată o monedă ce spânzura cam pe la 15 metri
distanţă de noi şi o nimereşte din prima! Apoi mai trage o dată în
aceeaşi monedă care se mişca în toate direcţiile şi culmea, o
nimereşte şi a doua oară. Am tras concluzia că nu e cazul să mai
concurez cu el, cel puţin nu la acest capitol.

– Cum ai ştiut că soţul tău este perechea potrivită pentru
tine?

A trecut cu brio toate probele la care l-am supus… şi n-am văzut
pe nimeni atât de iubitor, perseverent şi mai ales răbdător, chiar
dacă m-am străduit să îi întind nervii la maximum. Asta bineînţeles
pe lângă calităţile observabile cu ochiul liber.

– Cine face cafeaua dimineaţa ?


Soţul face cafeaua şi micul dejun
în fiecare dimineaţă. E un
scump!

– Monica, pe când un moştenitor ?
Cât de curând. Lucrăm la asta!

– Ştiu că ai cochetat într-o vreme şi cu muzica. De ce ai
renunţat ?

Cântatul la chitară a fost o pasiune din copilărie. Am continuat
apoi în studenţie, dar am renunţat pentru că nu aveam timp pentru
studii de canto sau de teorie muzicală. Poate că acum e momentul
să-mi redescopăr vechea pasiune.
Simona Tudorache