Monica Anghel, implicată într-un accident rutier

Apropo.ro / 14.03.2012, 11:00
Monica Anghel, implicată într-un accident rutier
Ziua de marți, 13, nu i-a purtat prea mult noroc artistei Monica Anghel. Aceasta a fost implicată într-un accident rutier, care nu s-a soldat cu victime.

Zi cu ghinion, ieri, pentru Monica Anghel, că doar a fost marți 13! Solista a fost implicată într-un accident rutier ușor și din fericire nu au existat victime.

În jurul orei 10.30, aflată la volanul autoturismului personal, artista nu a păstrat distanța regulamentară și a tamponat o altă mașină. Pentru că incidentul a avut loc pe o străduță îngustă din zona Piața Romană, din București, nici șoferul din față nu avea suficientă distanță ca să evite un carambol și s-a oprit în autoturismul din față oprit la culoarea roșie a semaforului.

Cel din fața mea a pus frână brusc, nu știu din ce motiv, iar eu nu am apăsat frâna în timp util și l-am lovit. Am intrat în el cu o viteză cam de 30 de kilometri la oră, iar acesta a intrat la rândul lui în autoturismul din fața sa. Pagubele sunt minore și toată lumea a scăpat nevătămată. Bine că nu a fost ceva grav”, a declarat solista pentru Click!

După accident, artista a mers la serviciul Daune Ușoare sector 1, de pe Calea Griviței, unde a dat declarații.

„Nu s-a certat nimeni cu nimeni, căci accidentul a fost unul ușor. Am dat declarații la Poliție și asta a fost tot”, ne-a mai spus Monica Anghel.

Artista va trebui să plătească o amendă de 280 de lei și va primi trei puncte de penalizare, pentru acest incident.