Rețeaua T-Mobile, deținuta de gigantul telecomunicațiilor Deutsche Telekom, a lansat saptamâna trecuta primul serviciu de Multimedia Messaging Service (MMS) din Marea Britanie. Potrivit analiștilor, în acest sector al pieței britanice de comunicații se va declanșa un nou razboi al prețurilor.
Astfel, pe lânga T-Mobile (fosta One2One), pâna în perioada sarbatorilor de iarna din acest an, operatorii O2, Orange, Vodafone și Hutchison 3G vor oferi servicii similare.
„Posibilitatea de a face o fotografie utilizând un telefon mobil și de a o trimite catre un alt terminal sau un computer este considerata un prim pas crucial catre determinarea utilizatorilor de a accepta a treia generație de telefonie mobila 3G – în care operatorii au investit deja miliarde de dolari”, arata mediaguardian.co.uk.
Potrivit sursei citate, industria de comunicații spera ca serviciile MMS sa devina cel puțin tot atât de populare precum SMS-ul (Short Messaging Service).
Pentru a sprijini noul serviciu, care costa aproximativ 20 de lire sterline pe luna, T-Mobile a anunțat ca terminalul Sony Ericsson T68i (deocamdata, singurul telefon cu capabilitați MMS disponibil comercial) și mini-camera digitala aferenta vor costa din aceasta saptamâna numai 199 de lire sterline, reprezentând o reducere de 180 de lire sterline.
Oficialii companiei spera ca pâna la sfârșitul anului, T-Mobile MMS sa aiba câteva zeci de mii de utilizatori în Marea Britanie.
Potrivit companiei de consultanța și cercetare Ovum, numarul mesajelor MMS transmise de utilizatorii britanici va depași nivelul de 35 miliarde de mesaje pâna în anul 2007, iar veniturile operatorilor din aceasta activitate vor fi de peste cinci miliarde de dolari.