Prințul Charles ar solicita șapte ouă fierte pentru micul-dejun, din care să aleagă unul singur, potrivit unor informații postate pe internet, cu o zi înainte de cea de-a 64-a aniversare a acestuia.
Această informare oficială și aparent ciudată apare pe site-ul www.princeofwales.gov.uk, într-un articol „FAQ”, dedicat celor mai frecvente întrebări – 26 – adresate de internauți în legătură cu Prințul Charles și cu soția sa, Camilla.
Reprezentanții prințului au negat informația, încercând să pună capăt unor „mituri” care circulă pe seama Prințului moștenitor.
„Nu, este fals. Nu ar face niciodată așa ceva și nu a făcut-o niciodată, indiferent dacă este vorba de micul-dejun sau de oricare altă masă din timpul zilei”, este răspunsul oficial pentru întrebarea referitoare la obiceiul Prințului de a comanda șapte ouă pentru micul dejun.
Charles și Camilla
Jeremy Paxman, un jurnalist-vedetă al postului BBC, a introdus prima dată anecdota celor „șapte ouă”, în cartea sa, „On Royalty”, din 2006. El a mai scris în carte că viitorul rege își rezervă posibilitatea de a gusta un vin galben, cel mai bine adaptat pentru rangul său, când se întoarce de la vânătoare.
Internauții au mai aflat de pe pe site-ul www.princeofwales.gov.uk și că informația potrivit căreia cuplul princiar dispune de un număr impresionant de servitori este falsă. Numărul total al acestora este 161.
La fel de fals este că un renumit arhitect modern nu ar fi deloc apreciat de prințul britanic, că Ducesa de Cornwall, Camilla Parker Bowles, va deveni regină odată ce Prințul Charles va urca pe tron sau că aceasta obișnuiește să conducă un Bentley, mașina oficială a cuplului princiar fiind un Jaguar XJ diesel. Pe site a fost confirmat și că mașinile Prințului (Jaguar, Audi, Aston Martin și Range Rover) funcționează cu combustibil eco, pe bază de ulei pentru gătit sau vin nepotabil.