Patronul Universitații Craiova, Dinel Staicu, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presa, susținuta la sediul clubului, ca în urma situației de la echipa din Banie a cîștigat „circa trei milioane de dolari”.
„Am crezut ca echipa a ajuns pe mîini bune cînd i-am predat-o lui Mititelu. Din aceasta afacere am și cîștigat. Nu am calculat, dar cred ca este vorba de vreo trei milioane de dolari. Sînt suparat pe suporteri pentru ca au scris pe casa lui Mititelu, dar țin sa va spun ca acea casa este acum a mea. Mititelu a pierdut-o”, a declarat Dinel Staicu.
Staicu susține ca în ultimele 30 de ore nu a putut lua legatura cu Mititelu pentru parafarea documentelor. „Astazi, la ora 10.00, era ora-limita sa înregistram actele. Nu am reușit sa iau legatura cu el în ultimele 30 de ore și am decis ca echipa sa îmi revina mie”, a declarat Dinel Staicu.
Dinel Staicu a spus ca situația a fost rezolvata, iar gruparea olteana a reintrat în proprietata sa. „Am gasit formula juridica și, întreg lotul de jucatori, împreuna cu tot ce aparține clubului Universitatea Craiova, le-am transferat pe o alta societate. La ora actuala, Mititelu nu mai are nici o treaba cu Universitatea”, a mai spus Staicu.
Staicu și-a cerut scuze public fața de antrenorul Victor Pițurca și colaboratorii sai pentru situația în care au fost puși. El a mai spus ca îi pare rau pentru suporteri, „dar și pentru jucatori, care nu știau ce sa mai creada”.
Noul președinte executiv al Universitații, Pavel Badea, a declarat ca are încredere în antrenorul Mircea Rednic și nu se va implica în alcatuirea echipei. „Sînt convins ca numai Rednic poate pune pe picioare Universitatea. Rednic va avea tot sprijinul meu și nu ma voi amesteca în stabilirea echipei la nici o partida”, a mai spus Badea.
Mediafax