Misterul Pavel Badea
Întors din Japonia, fostul mijlocas al Universitatii Craiova spera sa prinda un contract la Steaua, desi atît el, cît si conducerea ros-albastrilor neaga tratativele
În ultimele zile, prin cercurile de apropiati ai Stelei a circulat insistent zvonul conform caruia au demarat tratativele pentru achizitionarea lui Pavel Badea, fostul jucator al Universitatii Craiova care în vara anului viitor va împlini 35 de ani. Plecat în ’92 la Lausanne Geneva, el a activat din ’95 în Asia, mai întîi la echipa sud-coreeana Samsung Blue Wings, apoi la trupele japoneze Shonan Bellmare Hiratsuka, Kashiwa Reysol si Avispa Fukuoka.
Aflat la final de contract cu ultima dintre ele, Badea a revenit în tara de curînd, dar a infirmat existenta discutiilor cu Steaua. „N-am fost contactat de nimeni, dar as fi încîntat si onorat daca Steaua m-ar oferta. Desi în Japonia am avut un salariu consistent, aspectul financiar nu ar decide acum, la un eventual transfer în Divizia A.
Vreau sa mai joc în România la o echipa buna si sa readuc în prim-plan numele de Pavel Badea. Posibilitatile fizice îmi permit sa mai joc la nivel înalt unu sau doi ani si cred ca n-as avea probleme în România. Campionatul de aici e sub cel din Japonia”, a spus el.
Desi conducerea ros-albastrilor a negat si ea posibilitatea achizitionarii lui Pavel Badea, se pare ca zvonul venirii lui în Ghencea are un sîmbure de adevar. Surse autorizate sustin ca în urma cu cîteva zile mijlocasul a participat la o petrecere alaturi de antrenorul Extensivului, Sorin Cîrtu, si de „secundul” Stelei, Gabi Boldici, cu care a fost coechipier în formatia Universitatii. La acest chef s-a adus în discutie posibilitatea ca fotbalistul sa fie transferat de Steaua, dezavantajul vîrstei înaintate fiind contrabalansat de faptul ca are experienta si, în plus, poate fi achizitionat gratis. În cazul în care Boldici nu îl va convinge pe Victor Piturca sa-l aduca în Ghencea pe Badea, acesta din urma mai are si varianta de a fi jucator si antrenor secund la Extensiv.
Iacov a fost înmormîntat în ziua de Craciun
Decedat saptamîna trecuta, în noaptea de joi spre vineri, într-un accident de circulatie, stelistul Ovidiu Iacov a fost înmormîntat pe 25 decembrie, în prima zi de Craciun, funeraliile avînd loc în comuna natala a mijlocasului, Pucheni. La ceremonia de înhumare au fost prezenti fosti coechipieri si prieteni ai lui Iacov, iar din partea gruparii din Ghencea au venit presedintele Viorel Paunescu si finantatorul Gigi Becali, întreaga echipa de tineret însotita de antrenori, jucatorii Trica, Falemi, Neaga, Florentin Dumitru, Paraschiv, Miu si Baciu, plus un grup de suporteri, în timp ce Victor Piturca nu a fost prezent, preferînd sa ramîna acasa, la Craiova. Fotbalistul în vîrsta de 20 de ani a fost îngropat înfasurat într-un steag ros-albastru, avînd în sicriu tricoul de campion si o minge de fotbal. Steaua a achitat familiei restantele contractuale ale jucatorului, în valoare de 4.000 de dolari, iar Viorel Paunescu a mai contribuit cu înca 30 de milioane de lei.
S-au achitat primele
Restante înca din septembrie, primele de joc ale ros-albastrilor, aproximativ 5.000 de dolari în cazul titularilor, au fost achitate ieri. Altfel, în cazul datoriei de 135.000 de dolari catre Miodrag Belodedici, din cauza careia FC Steaua ar fi intrat de ieri, conform regulamentelor, în depunctare, fostul libero si conducerea gruparii din Ghencea au ajuns la un acord. Jumatate din bani au fost virati ieri în contul lui Belodedici, cealalta parte urmînd sa fie platita pîna la începutul lui februarie. (Marius Margarit)
Lincar trateaza cu Hannover ’96
Aflat în atentia unor cluburi din Bundesliga, mijlocasul Stelei, Eric Lincar, a intrat în discutii si cu Hannover ’96, lider autoritar în liga secunda germana, unde antrenor este Ralf Rangnik, fostul tehnician al lui Ionel Ganea la VfB Stuttgart. Tratativele cu Steaua continua, ros-albastrii fiind dispusi sa reduca pretentiile financiare de la doua milioane de dolari la un milion D.M. Se pare însa ca partea germana ar fi dispusa sa astepte pîna în vara, cînd Lincar poate pleca gratis.
Martin Tudor a intrat în „Cooperativa”
Portarul Stelei, Martin Tudor, a petrecut Craciunul la Satu Mare, orasul natal al sotiei sale si locul unde a debutat el în Divizia A, aparînd poarta Olimpiei. Goal-keeperul a participat si la un turneu de fotbal în sala, dotat cu „Cupa Mos Craciun”, facînd parte din echipa „Cooperativa”, alaturi de Dulcea (Raba Eto Gyor), Zahariuc (Gloria Bistrita) sau Rosoaga (Ceahlaul). Competitia, la care au participat 29 de echipe, a fost cîstigata chiar de formatia la care a evoluat Tudor, iar învingatorii au convenit ca premiul în valoare de 7,5 milioane de lei sa fie donat unui azil de batrîni.
Paunescu ajuta batrînii
În ajunul Craciunului, presedintele Consiliului Director al Stelei, Viorel Paunescu, a facut cadouri batrînilor din caminul Schitul Darvari, asa cum s-a întîmplat si în anii trecuti. Prin intermediul companiei hoteliere Intercontinental, unde Paunescu este director general, azilul primeste lunar o sponsorizare de 14 milioane de lei, plus obiecte de mobilier care nu mai sînt folositoare la hotelurile boss-ului ros-albastrilor.
Sursa:www.prosport.ro