Miss Bombastic: Cele mai obraznice funduri de la Hollywood

21 07. 2010, 00:00

  • Nevasta actorului de acţiune Ice-T, Coco – pe
    numele real Nicole Austin – cântăreşte 62 kilograme şi se pare că
    aproape toată greutatea s-a concentrat în sâni şi posterior.
    Aceasta, la îndemnul soţului ei, şi-a introdus silicon în cantităţi
    impresionante.

  • Şi Kim Kardashian a fost „acuzată” că şi-ar fi
    mărit fundul graţie operaţiilor estetice, însă aceasta a negat,
    dând vina pe factorii genetici: „N-aţi mai văzut femei armene
    niciodată? Cum adică fundul meu e fals? Cine îşi face implant la
    fund?”.

  • Înainte ca Kim Kardashian să apară pe firmament, Vida
    Guerra
    , un model de origine cubaneză, a fost desemnată de
    revista FHM drept posesoarea celui mai atrăgător fund din lume,
    statut care i-a deschis calea spre succes, ea apărând de atunci în
    numeroase videoclipuri, reviste pentru bărbaţi şi emisiuni.


  • Michelle Williams, fosta membră a trupei
    Destiny’s Child, este amuzată şi flatată de zvonurile conform
    cărora şi-ar fi siliconat fesele, spunând că este „dotată natural”
    şi că şi-a îmbunătăţit silueta prin gimnastică şi dietă.

  • Intervenţiile de acest gen sunt periculoase, dovadă fiind că,
    anul trecut, o fostă Miss Argentina a murit în urma unei astfel de
    operaţii, de siliconare a feselor, care a decurs foarte prost.
    Solange Magnano avea 37 de ani şi fusese Miss
    Argentina în 1994.

  • Amy Winehouse nu are fundul remodelat, dar îşi
    doreşte. Aceasta este atât de încântată de sânii ei siliconaţi
    încât îşi doreşte implanturi şi pentru fese, care nu mai sunt atât
    de ferme după ce a pierdut atât de mult în greutate. „Ea vrea să
    fie din nou voluptuoasă. Dacă ar avea şi fundul mai mare ar obţine
    acel look de pin-up girl pe care şi-l doreşte”, a declarat un
    apropiat al cântăreţei.