Mirela Vaida, weekend de vis alături de familie: ”Am plecat unde-am văzut cu ochii” – FOTO

De: Alexandra Necsoiu / 15.10.2018, 14:53
Mirela Vaida, weekend de vis alături de familie: ”Am plecat unde-am văzut cu ochii” - FOTO
Mirela Vaida, una dintre cele mai îndrăgite moderatoare tv de la noi, pe care telespectatorii o pot vedea live în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 14.00, în cadrul reality show-ului ”Totul pentru dragoste – La bine şi la greu”, la Antena 1, a avut parte de un weekend minunat, în natură, alături de frumoasa ei familie.

 


Mirela mărturiseşte că şi-a dorit foarte mult ca fetiţa şi băieţelul ei să se bucure de aerul curat de munte, după ce în ultima perioadă răcelile le-au dat bătăi de cap, aşa că au mers la Fundata.

”A fost o plecare inopinată. Nici nu poţi să-ţi organizezi prea multe lucruri când copiii sunt aşa mici. După o săptămână în care nu i-am scos din casă din cauza unor mici răceli, am zis că plecăm unde vedem cu ochii. Voiam undeva la munte, să ne bucurăm de aer curat. Nu am avut niciun plan, nicio rezervare, nimic. Ieşirile astea ies cel mai bine, pentru că nu eşti presat de niciun program. Dacă e o parte bună în faptul că şi în weekend copiii se trezesc la ora şase, asta este: am avut timp să facem bagajul şi să plecăm la drum foarte devreme. Am mers spre Braşov şi am mers prin localităţile pe care le ştim cu toţii şi ne-am oprit unde am văzut mai puţină lume, mai puţină aglomeraţie. Mi-am dorit foarte mult să ne bucurăm de acest weekend frumos de toamnă, să-i las se joace afară, să vadă văcuţele la păscut, să vadă caii, să se joace cu căţeii şi să cadă seara rupţi de oboseală, să doarmă neîntorşi. Ne-am jucat, ne-am alergat, ne-am simţit bine, doar somnul n-a fost aşa odihnitor pentru că Vladimir este sensibil când schimbă mediul şi patul. Dar a fost bine, nu pun comoditatea mea pe primul loc, ci bucuria lor, povesteşte Mirela Vaida.

Şi pentru că ieri a fost sărbătoarea Sfintei Parascheva, Mirela a mers la biserică cu micuţii ei pentru a-i împărtăşi înainte să se întoarcă acasă.
”Duminică am fost la o bisericuţă mică de acolo, foarte frumoasă, ca un monument istoric, cu un altar micuţ, plină de oamenii locului. Am prins începutul Sfintei Liturghii, i-am împărtăşit pe copii şi am plecat de acolo cu o linişte în suflet”, mai spune vedeta Antena 1.