Mirela Vaida, în rochie de mireasă. Imagini de la nunta prezentatoarei ”Acces Direct”
Mirela Vaida are o poveste aparte în ceea ce priveşte nunta sa, eveniment organizat la Cluj. Rochia de mireasă, tortul, dar chiar şi florile au fost create şi transportate de la Sibiu, oraşul de care vedeta şi soţul ei se simt foarte legaţi.
Şi pentru că rochia de mireasă este foarte importantă pentru o femeie, Mirela şi-a dorit una făcută la comandă, după pofta inimii sale. Acum, după aproape 8 ani de la căsătorie, vedeta încă are rochia într-o stare impecabilă şi a dezvăluit vrea s-o dăruiască unei fete care are nevoie de ea, pentru a-i face o bucurie.
”Rochia mea este în ţiplă, în dulapul soacrei mele. Am făcut-o la comandă, la Sibiu, pentru că eu şi soţul meu la Sibiu ne-am cunoscut, pentru că naşii noştri sunt din Sibiu, ne leagă multe lucruri de Sibiu. Tortul l-am comandat de la Sibiu, chiar şi florile mi-au fost la livrate de la Sibiu la Cluj.
Nu vreau să o vând. I-aş da unei fete, cred că i-aş face o mare bucurie. Rochia de mireasă este foarte importantă pentru o femeie”, a dezvăluit Mirela Vaida în cadrul emisiunii ”Dincolo de la aparenţe” de la Antena Stars.
Iar aceasta nu ar fi prima dată când Mirela Vaida donează un obiect vestimentar purtat la un eveniment important din viaţa sa. Pe vremea când prezenta ”Mireasă pentru fiul meu”, ea a dăruit rochiţia de botez a fetiţei sale unuia dintre concurenţi, în cadrul unui moment extrem de emoţionant.
”Rochia de la botezul Carlei, o rochie toată dantelată, albă, care imită rochia de mireasă, am dat-o cadou unui fost concurent, în pauza de publicitate. Nu am vrut să dăm asta la televizor. I se născuse prima nepoţică, noi i-am dat vestea în direct şi el a plâns. Carlei oricum nu-i mai venea şi m-am gândit că fac un bine” a mai dezvăluit Mirela Vaida la Antena Stars.
Despre cum a fost organizată nunta Mirelei Vaida, despre cum şi-au ales naşii, dar şi despre alte multe detalii mai puţin ştiute din viaţa personală, Mirela Vaida va vorbi sâmbăta aceasta, de la ora 13:00, în cea mai nouă ediţie a emisiunii “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars.