Mirela Boureanu Vaida revine la „Mireasă pentru fiul meu”:

03 05. 2015, 15:00

„Am trăit şi trăiesc cea mai frumoasă perioadă a vieţii mele. Se împlinesc două luni de fericire, alături de fetiţa mea. E un sentiment de plin interior şi parcă nu mă mai satur de ea! Mi se face dor s-o ţin în braţe chiar şi când doarme”, povesteşte Mirela.  Perioada pe care a trăit-o de la naşterea fetiţei şi până acum „m-a ajutat să mă cunosc sau să mă redescopar pe mine însămi”, spune Mirela. „Nu ştiam că pot fi ataşată atât de mult de ceva ce simt că e al meu şi e o parte din mine. Mă încearcă sentimente contradictorii: de la panică, la linişte profundă, de la posesivitate, la iubire totală şi încredere în mine. Aveam nevoie de regăsirea aceasta a sinelui şi de întelegerea faptului că, în viaţă, oricât de mult ai avea, nu ai nimic până nu vine copilul. Acum am totul.”, spune fericită Mirela.

Totuşi, nu ascunde faptul că-i lipseşte mult şi partea profesională: „Recunosc că-mi lipseşte adrenalina emisiunii şi a directului. Mi-e dor şi de concurenţi, de poveştile lor, mi-e dor de colegii mei şi de telespectatori. Mi-e dor să mă enervez şi să mă bucur alături de ei! Nu va fi uşor să mă împart între cele două „meserii”, de mamă şi moderator, mai ales că voi fi în direct şase zile din şapte. Dar sunt un om activ şi dornic de „actiune”, aşa că sunt convinsă că mă voi descurca şi cu nopţile nedormite, şi cu zilele încărcate de evenimente, din casa emisiunii. Aşadar, din 4 mai începe adevărata provocare pentru mine!”, explică vedeta.

Cel care o va ajuta să se împartă cu succes între serviciu şi acasă unde o aşteaptă micuţa Carla este nimeni altul decât soţul ei. „Ajutor de nădejde este şi va fi soţul meu. Am convenit că, cel puţin până la vârsta de 6 luni a Carlei,  să ne ocupăm doar noi doi de ea, în lipsa unor bunici care să ne ajute. Ne vom face programul în aşa fel încât să ne completam. Soţul meu se descurcă cel puţin la fel de bine ca mine la schimbat scutece, făcut băiţă şi masaj, plimbări şi joacă. Am toată increderea în el şi datorita lui îmi permit reluarea activitatii atât de repede”, explică Mirela.

O data cu revenirea Mirelei Boureanu Vaida, Andreea Mantea se pregăteşte de momentul naşterii. „Vreau să-i mulţumesc mult Andreei pentru ajutor! Nu e deloc uşor să duci, în paralel, şi sarcina şi emisiunea. Ea s-a descurcat minunat, iar acum se va pregăti pentru cea mai mare realizare a vietii”, adaugă Mirela.