„Mireasã pentru fiul meu” – A petrecut 3 zile, 2 ore si 3 minute alãturi de maşinã, la propriu, şi a câştigat
In urmã cu o lunã şi jumãtate, 15 concurenţi s-au aventurat în lupta pentru premiu, însã pânã la proba finalã au ajuns doar şase dintre aceştia. Dupã mai bine de 74 ore petrecute alãturi de maşinã, la propriu, Lavinia este marea câştigãtoare a automobilului. În tot acest timp, cei şase finalişti au primit la fiecare douã ore o pauză de 15 minute şi la şase ore, 30 de minute de pauză.
Primul care a ieşit din cursa pentru maşinã a fost Eduard, concurentul care, dupã lupte grele cu propriile limite, a abandonat concursul dupã 31 de ore, declarând „M-a lãsat genunchiul! Nu mai puteam continua!”. La scurt timp, Vlãduţ s-a declarat şi el învins: „Mi s-au umflat picioarele şi nu mai aveam nicio şansă”, a declarat acesta, dupa 38 de ore de competiţie. După mai bine de 46 de ore, şi participarea Mihaelei în finala cursei pentru maşină s-a încheiat! Au urmat 61 de ore de foc, la finalul cãrora Liliana a fost eliminatã, în urma unei greşeli. Astfel, bãtãlia finalã a fost datã între Emilia şi Lavinia care au rezistat mai bine de 74 de ore. Lupta a fost strânsã între cele douã concurente, dar Lavinia a fost mai puternicã decât colega sa. Emilia a luat mâinile de pe maşinã, în timp ce a strãnutat.
Gazda acestui concurs a fost îndrãgitul om de radio Rãzvan Popescu, iar Cristi şi Roxana Geamãn au fost arbitrii oficiali ai ultimei probe, cei care i-au supravegheat îndeaproape pentru ca nimeni sã nu trişeze. Pentru a preveni orice risc, un echipaj medical pregãtit în orice moment sã intervinã a fost şi el prezent în platou, pe toatã durata desfãşurãrii concursului.