Mireasa fără cap şi orfanii ucişi! Poveşti ADEVĂRATE cu fantome din România

De: Nicoleta Nicolae / 27.10.2015, 11:29
Mireasa fără cap şi orfanii ucişi! Poveşti ADEVĂRATE cu fantome din România
Iată câteva poveşti cu fantome din România care îţi vor da fiori.


Se spune despre Hotel Cişmigiu că ar fi unul dintre locurile bântuite ale Bucureştiului. În 1990, o elevă a căzut accidental în puţul liftului şi a murit după trei ore de chinuri. Povestea ei nu se încheie aici: multă lume susţine că a auzit ţipete venind dinspre acel puţ, chiar şi oameni care nici măcar nu auziseră povestea înainte.

 
Se spune despre cazinoul din Constanţa că a fost construit de un navigator. Fata acestuia a murit la frageda vârstă de 17 ani, iar tatăl a ridicat monumentul în memoria ei. Acesta este motivul pentru care, văzut de sus, clădirea arată ca un mormânt. În plus, intrarea principală este decorată cu capete de berbec, un simbol folosit pe vremuri la dricuri. Furtunile din zona falezei sunt asociate cu spiritele neliniştite ale celor care pierdeau la jocurile de noroc şi se aruncau în Marea Neagră.

 
Pădurea Trivale din Piteşti are mai multe legende, dar una dintre ele e prea stranie pentru a nu fi povestită. Se spune că trăia în zonă o fată care s-a îndrăgostit de un băiat sărac. În ciuda opoziţiei tatălui ei, cei doi s-au căsătorit pe ascuns şi au fugit împreună în noaptea nunţii. Tatăl i-a prins în pădure, l-a ucis lent pe băiat, după care şi-a decapitat propria fată. Se spune că Mireasa fără Cap apare noaptea în pădure înaintea cuplurilor necăsătorite care se plimbă pe-acolo.

 
Stavrache Hagi-Orman era proprietarul orfelinatului de pe Strada Franceză, Bucureşti. Aici adăpostea copiii străzii, despre care se spune că erau ţinuţi în condiţii groaznice, înfometaţi şi însetaţi. Trecătorii spun că noaptea se aud voci de copii care strigă dinăuntru: ,,Vrem apă! Vrem apă!”.

Citeşte mai mult aici.