De fiecare dată, personajele interpretate de Mircea Diaconu au o savoare aparte, reuşesc să treacă de sticla micului ecran sau de scîndura scenei de la teatru şi ajung direct la suflet şi la minte. Tache nu face excepţie, iar telespectatorii PRO TV vor avea ocazia să-l descopere într-o comedie de excepţie, în a doua zi de Paşti. Filmul este povestea inedită a unui gropar de 61 de ani, care află că mai are numai două luni de trăit. În faţa cumplitei veşti, Tache nu se pierde cu firea şi îşi dă seama, în sfîrşit, că pînă şi el doreşte ceva măreţ de la viaţă: o înmormîntare care să rupă gura tîrgului şi un loc de veci exclusivist, situat într-un loc aparte. Are la dispoziţie 6000 de dolari.
”Groparul Tache e un tăcut al urbei, un nesuferit, sau cel puţin asta crede el, că nimeni nu-l iubeşte cîtă vreme el este cel care îi duce la groapă pe toţi. El, ca om, n-are nici un haz, dar tot ce i se întîmplă e hazos. Nu urmăreşte nici o secundă să aibă haz, tocmai de asta şi izbuteşte. Este un personaj în foarte buna tradiţie a bufonilor shakespearieni, este un Jaques melancolicul din
Ce ar face Mircea Diaconu cu 6000 de dolari? ”Primul meu contract de film l-am semnat pentru 6000 de dolari. Am înnebunit de fericire. Mergeam pe bicicletă spre casă şi nu puteam să cred că mi se oferise această sumă. Am vrut să-mi iau tractor cu ei, dar, din păcate, nu au fost suficienţi. Dacă aş avea încă 6000, peste cei 6000, tot tractor mi-aş lua. Asta pentru că sînt pasionat de agricultură, mă şi pricep şi aş cumpăra ceva cu care să produc nişte bani, nu care să consume bani”.
Poveşti pentru nepoţică
Mircea Diaconu este căsătorit de 28 de ani cu actriţa Diana Lupescu şi are doi copii: Ana şi Victor. De curînd, maestrul a intrat în clubul bunicilor, căci fata i-a dăruit o nepoţică, pe Ana-Maria: ”Mă incită ceea ce nu pot încă să fac sau ceea ce urmează să fac. E vorba de cărţile care aşteaptă să le scriu, pentru că un bunic trebuie să scrie cărţi, pentru a avea ce povesti copiilor. Am să scriu ceea ce sînt dator să scriu, poveştile pe care le am în mine şi cu mine de mult. Celelalte sînt profesii pe care încerc să le fac cît mai bine. Referitor la profesia de bunic, ea e abia la început, dar se dezvoltă pas cu pas”.
Anul acesta, Mircea Diaconu sărbătoreşte 40 de ani de actorie: ”Unii oameni rostesc anumite replici fără să ştie că provin din anumite filme. E ca şi cum ai fi prieten cu toată ţara. Şi aşa mă şi percep oamenii, liniştit şi calm, ca şi cum m-ar cunoaşte de-o viaţă. Anul acesta, împlinesc 40 de ani de cînd am urcat prima dată pe scenă şi am un sentiment plăcut de împlinire”.
TACHE… – ”Telespectatorii nu vor rîde prea tare, dar sînt convins că multe dintre spusele şi făcutele lui Tache le vor rămîne în minte. Am văzut o proiecţie cu mult public, iar reacţia lui aceasta a fost. S-a întîmplat chiar să am o copie a filmului acasă, iar de ziua mea, cînd au fost prietenii mei la mine, cineva a pus filmul din greşeală. Mi-a stricat petrecerea, pentru că nimeni nu s-a mişcat din faţa televizorului”.