Minivacanța de Rusalii: Nouă spitale din Capitală și Ambulanța asigură asistența medicală

31 05. 2015, 10:00

Astfel, duminică și luni vor asigura permanent asistența medicală Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, Spitalul Clinic de Urgență Universitar, Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon”, Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan”, Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, Spitalul de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie”.

Serviciul de Ambulanță București-Ilfov (SABI) are program normal de lucru, solicitările populației fiind preluate la numărul unic de urgență 112. În această perioadă, Serviciul de Ambulanță asigură și eliberarea de certificate constatatoare de deces.

Managerul SABI, dr. Alis Grasu, a declarat pentru MEDIAFAX că în această perioadă a fost suplimentat numărul de echipaje.

 

Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București asigură un serviciu de gardă permanent la sediul din strada Spiru Haret nr. 14, din Sectorul 1.

Sursa MEDIAFAX