Ministerul Sănătății: ‘Nu există o criză de vaccin hexavalent”
„Pentru achizitionarea vaccinului hexavalent, Ministerul Sănătății are încheiat încă de anul trecut un Acord Cadru cu producătorul de vaccin urmând ca în zilele următoare să se semneze Contractul Subsecvent pentru anul 2013.
Ministerul Sănătății precizează că nu există o criză de vaccin hexavalent în România. Precizăm că până la data de 31.03.2013, a operat programul aprobat în anul 2012″, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, vineri seară, de minister.
Sursa citată mai menționează că, în această săptămână, a fost aprobată în ședință de Guvern Hotărârea privind programele naționale de sănătate, de aceea contractul subsecvent va putea fi finalizat în zilele următoare. MS mai precizează că, din informațiile primite de la producător, acesta are disponibilă, în acest moment, cantitatea de vaccin hexavalent necesară, care poate fi livrată imediat.