Minardi îi aduce un omagiu lui Ayrton Senna

Apropo.ro / 24.04.2004, 13:11
Minardi îi aduce un omagiu lui Ayrton Senna
Echipa Minardi îi va aduce un omagiu fostului pilot brazilian Ayrton Senna, inscripționînd pe laturile monoposturilor ce vor concura, duminica, în Marele Premiu al statului San Marino, cuvîntul "Saudade", în traducere, din limba portugheza, "tristețe", informeaza AFP. Triplu

Echipa Minardi îi va aduce un omagiu fostului pilot brazilian Ayrton Senna, inscripționînd pe laturile monoposturilor ce vor concura, duminica, în Marele Premiu al statului San Marino, cuvîntul „Saudade”, în traducere, din limba portugheza, „tristețe”, informeaza AFP.

Triplu campion mondial de Formula 1, Senna, fost component al echipei Williams-Renault, a decedat pe 1 mai 1994, în timpul Marelui Premiu al statului San Marino, cînd monopostul sau, avînd o viteza de aproximativ 300 km/h, s-a izbit de un zid. Cu 24 de ore înainte, tot pe circuitul de la Imola, își gasise sfîrșitul pilotul austriac de încercari al echipei Simtek-Ford, Roland Ratzenberger.

„Decesele lui Roland Ratzenberger și Ayrton Senna au schimbat pentru totdeauna imaginea Formulei 1. Acel moment va ramîne în memoria tuturor ca fiind cel mai tragic episod din istoria sportului. Multe masuri de securitate a piloților de Formula 1 au fost luate ca urmare a evenimentelor din acea trista duminica din urma cu zece ani”, a declarat proprietarul echipei Minardi, Paul Stoddart.

Marele Premiu al statului San Marino, a patra etapa a ediției 2004 a Campionatului Mondial de Formula 1, se va desfașura, duminica, pe circuitul de la Imola (Italia).

Mediafax