Miley Cyrus, în cea mai obraznică poză de până acum
Fosta vedeta Disney a pozat într-un costum de baie negru, extrem de asemănător cu cel făcut celebru de Borat, pentru coperta noului single, iar acum se pregăteşte de lansarea videoclipului.
Mulţi dintre fanii lui Miley Cyrus au avut un şoc când au vazut fotografia în care vedeta sta intr-o pozitie indecentă, îmbrăcată doar cu o bustieră şi o pereche de colanti.
Săptămâna trecută, Miley a declarat într-un interviu că, deşi nu pare fată cuminte, ea se considera un om foarte serios şi responsabil: “Oamenii cred despre mine că sunt o petrecăreaţă şi cam atât. Chiar dacă îmi place să mă distrez, sunt una dintre cele mai muncitoare persoane pe care le cunosc”, a spus Miley.