Miley Cyrus are o variantă nouă pentru piesa „Look What They’ve Done to My Song” (AUDIO)

De: Nicoleta Nicolae / 17.12.2014, 13:05
Miley Cyrus are o variantă nouă pentru piesa
Miley Cyrus e de neoprit. În afară de concerte, apariţii în show-uri de televiziune, dar şi de povestea de iubire cu Patrick Schwarzenegger, Miley găseşte timp pentru noi lansări audio, în special pentru coloană sonoră a documentarului "Free The Nipple".
„Free the Nipple” e un documentar despre un subiect tabu – cel al dezgolirii sânilor în public – care va avea premiera anul viitor. De asemenea, filmul se doreşte şi o discuţie sinceră despre felul în care societatea a devenit suprasexualizată, prin prezentarea în cheie sexuală a tuturor relaţiilor, până a le identifica cu pornografia. Miley Cyrus s-a simţit atrasă de acest proiect şi a acceptat o colaborare cu Lina Esco, regizorul acestui film, şi a lansat un cover al melodiei „Look What They’ve Done to My Song”, care a fost lansat în anii ’70 de către Melanie Safka. 
  
Miley a prezentat şi în alte concerte această melodie, însă acum melodia primeşte un sound mai dramatic, dar şi mai emoţionant.