Miles Teller, în discuții cu Tom Cruise pentru „Top Gun 3”
După succesul fenomenal al lui „Top Gun: Maverick” la box office-ul internațional, una dintre vedetele acestuia a dezvăluit că „a avut niște discuții” despre un viitor film din seria „Top Gun”.
Miles Teller, care îl interpretează pe Rooster, fiul celui mai bun prieten al lui Maverick, Goose, alături de Tom Cruise în rolul principal, a declarat pentru Entertainment Tonight: „Am purtat câteva conversații cu el [Tom Cruise] despre asta. Vom vedea.”
Această știre îi va încânta pe fanii care au venit la cinema pentru a viziona continuarea cu buget mare a filmului original din 1986. În urmă cu doar câteva zile, Maverick a depășit pragul de 1 miliard de dolari la box office-ul global și a devenit filmul cu cele mai mari încasări din lume al anului, depășind aventura „Marvel Doctor Strange in Multiverse of Madness”.
Miles Teller a adăugat, totuși, că decizia va fi în mod inevitabil la latitudinea lui Tom Cruise, care inițial nu a agreat perspectiva de a face o continuare.
„Ar fi grozav, dar totul depinde de Tom Cruise”, a spus Teller. „Totul depinde de Tom.”
Între timp, Cruise continuă să lucreze din greu la cel mai recent film al său „Mission Impossible”, filmând scene în Londra cu pauze pentru a urmări turneul de tenis de la Wimbledon și concertul Rolling Stones în Hyde Park.
Foto: Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: Câte avioane F/A-18 Super Hornet poți cumpăra cu banii strânși în box office de „Top Gun: Maverick”