Mila Kunis a confirmat căsătoria cu Ashton Kutcher

De: Nicoleta Nicolae / 24.03.2015, 12:35
Mila Kunis a confirmat căsătoria cu Ashton Kutcher
Actriţa Mila Kunis a confirmat, la insistenţele unui prezentator de televiziune, faptul că s-a căsătorit cu Ashton Kutcher.
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
Mila Kunis, protagonista lungmetrajului „Ascensiunea lui Jupiter/ Jupiter Ascending”, cel mai recent film regizat de fraţii Wachowski, în care joacă şi Channing Tatum, a confirmat această informaţie în emisiunea „Late Late Show”, prezentată de James Corden.
 
Invitată în acest nou talk-show american, actriţa, foarte discretă în ceea ce priveşte viaţa ei privată, a încercat iniţial să evite întrebarea despre căsătoria ei cu Ashton Kutcher, însă, presată de James Corden, a sfârşit prin a confirma această informaţie.
 
„Ashton Kutcher şi dumneavoastră sunteţi soţ şi soţie?”, a întrebat prezentatorul emisiunii. „Poate”, i-a răspuns actriţa americană.
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
„Ori sunteţi căsătoriţi ori nu sunteţi!”, a insistat James Corden.
 
„Poate”, a răspuns, din nou, Mila Kunis.
 
Văzând că nu primeşte răspunsul verbal pe care îl aştepta, James Corden i-a cerut actriţei să arate spre public degetul inelar de la mâna stângă, pe care se afla într-adevăr o verighetă.
 
După ce Mila Kunis a arătat acea verighetă, prezentatorul a declarat: „Vedeţi? Sunt într-adevăr căsătoriţi”.
 
Cei doi actori au alimentat zvonurile despre căsătoria lor la sfârşitul anului trecut, după ce Ashton Kutcher a publicat cu ocazia sărbătorilor de iarnă mai multe mesaje de felicitare pe care le-a semnat cu apelativul „Familia Kutcher”, scrie Mediafax.
 
În emisiunea prezentată de James Corden, actriţa a confirmat implicit faptul că a devenit în mod oficial „doamna Kutcher” şi a profitat de această ocazie pentru a anunţat faptul că ea şi partenerul ei de viaţă se gândesc deja „la bebeluşul cu numărul 2”.