B’esfest revine vara aceasta în perioada 1 – 3 iulie,
într-un loc verde din nordul Bucureştiului, în zona Pipera-Tunari,
ce promite să ofere o experienţă completă, de la concerte la
expoziţii şi ateliere de creaţie, spaţii de relaxare şi joacă,
târguri vintage şi zonă de camping.
Anul acesta Mika va ajunge
pentru prima dată la Bucureşti, în cadrul B’estfest, pe data de 2
iulie. Artistul britanic a concertat în premieră în România anul
trecut, pe 24 iulie, pe plaja H2O din Mamaia, locul devenit
tradiţional pentru desfăşurarea evenimentelor de vară Orange PrePay
Party.
Biletele pentru B’estfest sunt disponibile la următoarele preţuri:
125 de lei pentru biletele de o zi, 265 de lei pentru abonamentele
de 3 zile, iar pentru acces în camping, la abonament se va adăuga
un voucher de 15 lei.