Mihalcea, Nastase si Sava se destainuie

31 01. 2002, 08:39
Cei trei jucatori care s-au transferat la Genoa au declarat la unison ca nu se asteptau la aceste transferuri si ca sunt foarte bucurosi. Ce faci, Vali? Ce sa fac, sînt în tren. Vin de la Constanta. Sînt cu "secundul" Gigi Nitu. El vine acasa ca sa-i antreneze pe baietii de la lot. Eu vin

Cei trei jucatori care s-au transferat la Genoa au declarat la unison ca nu se asteptau la aceste transferuri si ca sunt foarte bucurosi.

Ce faci, Vali?

Ce sa fac, sînt în tren. Vin de la Constanta. Sînt cu „secundul” Gigi Nitu. El vine acasa ca sa-i antreneze pe baietii de la lot. Eu vin sa-mi fac bagajele.

Cînd pleci în Italia?

Astazi. Nu ma întrebati mai multe, ca nu stiu. Pe cuvînt de onoare.

Cînd ai aflat de Genoa?

Imediat dupa meciul cu Levski, pe care l-am pierdut, dar daca eram cu toata trupa le dadeam patru.

Sa-i lasam pe bulgari.

Ah, da! Ion Marin a venit la mine si mi-a spus sa-mi fac repede dusul ca trebuie sa ajung imediat la Bucuresti.

Nu l-ai întrebat de ce?

Nu, pentru ca simteam eu ceva. Mi-am dat seama ca e de bine. Sînt baiat cuminte si n-am facut nimic rau în ultimul timp.

Esti fericit?

Sînt mai mult decît bucuros. Mi-am facut datoria fata de Dinamo si acum si-a facut-o si clubul fata de mine.

De Genoa ce stii?

Stiu ca ma duc sa semnez cu echipa italiana. Nu m-am interesat prea mult de Genoa, asa cum am mai zis, ca sa nu-mi fac sînge rau. Dar am timp sa aflu de la Paulica Codrea tot ce ma intereseaza.

Mihalcea: „Nu mai speram”

Adi, mai sperai ca vei ajunge la Genoa?

Sincer sa fiu, nu. Eram resemnat deja si nu-mi faceam alte planuri cel putin pîna în vara.

Cînd ai aflat?

Prima oara am aflat de la ziaristi, imediat dupa ce-am sosit pe „Otopeni” cu echipa nationala din Portugalia. Apoi m-a sunat Cristi Borcea si mi-a confirmat. O veste care a venit cum nu se poate mai bine.

Cînd pleci în Italia?

Am bilete de avion pentru joi la prînz. Important e ca nu plec singur. Îl iau si pe Nastase cu mine, iar din cîte am înteles mai vine si Marius Sava. Facem o echipa de români la Genoa.

Cu Codrea ai mai vorbit?

N-am mai vorbit. Ce sa-l mai întreb cînd am aflat înainte de Sarbatori ca e deja moarta?

Sotia ta Steluta ce zice?

Normal ca e bucuroasa, dar e un pic rezervata. Asa e ea. Pîna nu vede ca totul este pus la punct, nu se entuziasmeaza.

Dar nasul Contra?

Nasul, fericit. Numai ca eu vin în Italia si el vrea sa plece în Spania. Poate-l fac sa se razgîndeasca.

„Nici nu-mi vine sa cred!”

Ieri dupa-amiaza, la ora 14:50, desi împrumutul sau la divizionara secunda din Peninsula devenise certitudine, Marius Sava continua sa spuna ca habar n-are de vreo plecare.

Salut, Marius! Gata bagajele?

Pentru ce sa-mi fac bagajele?! Poate pentru antrenament, ca peste 10 minute începe.

De Genoa chiar nu stii nimic?

Absolut nimic, ce sa stiu? Ba nu, mint, am citit ca i-ar vrea pe Mihalcea si pe Nastase de la Dinamo, dar pe mine ma cheama Sava si joc la Craiova.

Nu te-au anuntat Giovanni Becali sau Gigi Netoiu ca joi seara trebuie sa fii în Italia?

Ce sa ma anunte, fratioare? Ti-am zis ca eu stiu un singur lucru: ca azi mai am un antrenament, iar mîine doua!

Dupa a doua sedinta de pregatire a zilei, „Savarina” a admis ca foarte probabil va evolua pîna în vara la Genoa.

Cum a fost, Marius, ultimul antrenament în Banie?

Si greu, si frumos, ca toate celelalte, de altfel. Dar stai putin, poate nu e ultimul.

Cum adica?

Pai, cine stie ce se mai poate întîmpla! Sa ajung eu acolo, sa fac vizita medicala, sa semnez si dupa aia putem spune ca e totul clar.

Mai ai probleme din punct de vedere fizic?

Deloc, dar mie nu-mi place sa zic hop!, pîna n-am sarit pîrleazul. Ca sa fiu sincer, totul s-a petrecut atît de repede, încît nici nu-mi vine sa cred! Parca visez! Si cînd ma gîndesc ca e vorba de Italia…

Sursa:www.prosport.ro