Mihail Saakasvili a castigat alegerile din Georgia
Presedintele in exercitiu Mihail Saakasvili a castigat din primul tur de scrutin alegerile prezidentiale anticipate desfasurate sambata in Georgia, a anuntat duminica presedintele Comisiei electorale centrale, relateaza AFP.
Saakasvili a obtinut 52,8 la suta din voturi, dupa numararea aproape a tuturor buletinelor de vot, cu exceptia celor din 43 de sectii din strainatate, a declarat Levan Tarhnisvili.
Pentru a castiga din primul tur alegerile prezidentiale, un candidat trebuie sa obtina peste 50 la suta din voturi.
Principalul sau adversar, Levan Gaceciladze, a obtinut 27 la suta din voturi, potrivit Comisiei electorale centrale.
"Aceste date se bazeaza pe numararea voturilor din toate sectiile, cu exceptia a 43 de centre situate in Irak, Kosovo si in alte cateva tari. Saakasvili a obtinut 52,8 la suta din voturi", a precizat Tarhnisvili.