Mihai Tatulici – Întoarcerea la rădăcini
-Care erau aşteptările dvs. la începutul campaniei?
În prima formă, am predat Realităţii TV acest proiect acum doi ani. În timpul acesta, am căutat soluţii pentru munca voluntară necesară la împăduriri şi am ajuns la Dragoş Bucurenci şi la fundaţia lui ”Mai mult verde”. Dar cînd am văzut că această fundaţie are doar 180 de voluntari, ne-am alăturat consiliilor locale şi judeţene, pentru că ne trebuiau mulţi oameni. Nici o clipă nu mi-am imaginat că o să vină peste 2000 de oameni la plantarea a şase hectare!
– La modul realist, ce vreţi să faceţi?
Eu mi-am propus întotdeauna doar obiective incredibil de mari, iar acum avem cîteva majore. În 1900, România se bucura de păduri adevărate care au fost distruse de sărăcie, de război şi de furtul de după revoluţie. Vrem să reducem distanţa, din perspectiva pădurilor, dintre 1900 şi 2009. Apoi, să stopăm furturile şi să educăm tinerii în spiritul voluntariatului. În ultimii ani, peste 100 de oameni au murit în calamităţi naturale cauzate de despăduriri. Din păcate, oamenii ăştia au murit degeaba.
Noi păzim ce am plantat – şi pînă acum am reuşit, cu ajutorul consiliilor locale şi judeţene şi cu Romsilva. Restul, e problema poliţiei şi a comunităţilor. Am un exemplu sinistru din Ialomiţa, din Ocolul silvic Urziceni. Acum doi ani, într-o singură noapte, au fost furate 100 de TIR-uri de lemne. Mai sînt şi altele. Eu aş vrea un singur lucru pentru oamenii ăştia: în mijlocul verii, să stea în soare trei ore. În jur să nu existe nici un copac. În aceste condiţii, orice om ori înnebuneşte ori devine ecologist. Din această perspectivă, un copac înseamnă la propriu viitor.
Viitorul se numeşte Tudor
– Dvs. cîţi copaci aţi plantat?
Plantez în fiecare locaţie. Iar acasă mă bucur de grădina mea în fiecare luni. Pentru că duminica lucrez, lunea e ziua mea liberă. Acum, stau sub umbra unei magnolii speciale care îşi menţine florile pînă în august. Şi sînt împlinit. Mai ales că, în această grădină minunată, de doi ani de zile mă vizitează şi Tudor, nepoţelul meu. Cu el îmi permit acum tandreţuri, pentru că fiul meu are 37 de ani, e mai înalt decît mine şi mi-e jenă să fiu sentimental cu el. Cu cel mic însă e permis să fiu tandru. Abia aştept să văd dacă se ridică la nivelul de inteligenţă al bunicului (rîde).
– Ce mai faceţi în afară de meseria de bunic şi de împăduriri?
Am mai născut o campanie care se numeşte “Viitor pentru trecut”, prin care recuperăm vestigiile uitate de comunităţi. Am strîns bani pentru biserica evanghelică din Bistriţa, făcută de saşi acum cîteva sute de ani. Şi mai vrem să refacem monumentul Hatmanului Arbore, care are 500 de ani şi e în patrimoniul UNESCO. Să vă spun o glumă. Statul român repară acest monument din anul 1904. Astea-s gîndurile mari care mă fac să mă simt bine în pielea mea. Altfel, într-o zi, poate veni cineva să spună: “Nene, pentru ce trăieşti tu şi ce ţi-ai propus în viaţă?”. Acum mă refer nu numai la mine, ci la oamenii tineri: dacă nu îţi propui lucruri măreţe, totul e derizoriu.
– Ce vă mai face să vă simţiţi bine în pielea dvs.?
Un singur lucru de 20 de ani încoace: vacanţa anuală care durează o lună de zile. În timpul acesta, citesc doar literatură, nu mă uit la televizor, nu vorbesc cu oameni din meseria mea. Nu-i suport pe cei care spun că n-au avut concediu în ultimii 20 de ani. Creierul funcţionează perfect dacă are şi perioade de pauză. În felul acesta, poţi să naşti lucruri măreţe.