Mihai Radu a câștigat trofeul iUmor. Finala show-ului a fost lider de audiență
Mihai Radu a plecat acasă cu trofeul iUmor și premiul de 20.000 de Euro. Finala iUmor, lider de audienţă
Seara trecută, Mihai Radu a cucerit jurații și publicul și a plecat acasă cu premiul de 20.000 de Euro și trofeul de câștigător al sezonului 12 iUmor. Finala iUmor s-a impus ca lider de audienţă la nivelul targetului comercial cu vârste cuprinse între 18 şi 54 de ani. Și serialul iMai mult umor a condus clasamentul audienţelor, pe toate segmentele de public. Ieri, publicul comercial cu vârste cuprinse între 18 şi 54 de ani a ales Antena 1, staţia impunându-se ca lider de audienţã, atât la nivelul întregii zile, cât şi în Prime Time, la nivelul targetului menţionat.
Finala iUmor, difuzată în intervalul 19:59-01:56, la Antena 1, a fost lider de audiență la nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18-54 de ani, cu o audiență medie de 5.8 puncte de rating și 24.4% cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Pro Tv, care, cu cea mai nouă ediţie Survivor, a înregistrat o medie de 4.4 puncte de rating și 18.5% cotă de piață. În minutul de aur, 21.51, peste 1.4 milioane de telespectatori la nivel naţional urmăreau producţia Antena 1, conform unui comunicat remis Apropo de către postul de televiziune.
Antena 1 a fost cel mai urmărit post de televiziune şi la nivelul întregii zile (Whole Day – 02:00 – 26:00) pe publicul din mediul comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 54 de ani, și a obținut, în medie, 2.7 puncte de rating şi 18.8% cota de piaţã. Poziţia secundã a fost ocupatã de Pro Tv cu 2.4 puncte de rating şi 16.7% cota de piaţã. Şi în Prime Time (19:00 -23:00), Antena 1 a fost prima opţiune a telespectatorilor din mediul comercial cu vârste cuprinse între 18 şi 54 de ani, obţinând un rating mediu de 6 puncte şi 21.4% cota de piaţã.
Marea finală iUmor de seara trecută, jurizată de Mihai Bendeac, Mihai Petre, Delia și Cheloo, a ținut cu sufletul la gură telespectatorii dornici să afle cine este cel de-al doisprezecelea câștigător. Din totalul de 13 concurenți participanți în finala de seara trecută, doar Darisian Ștefan Luncanu, Radu Giurcă, Claudia Amuzică, Mihai Radu și Roxana Chiperi au reușit să se califice, cu patru like-uri, la etapa de votare a publicului. Preferatul celor de acasă a fost de departe Mihai Radu, șoferul de ridesharing, care a plecat acasă cu premiul de 20.000 de Euro și trofeul de câștigător al sezonului 12 iUmor.
„Povestea lui Mihai Radu este extraordinară”, a spus Mihai Bendeac când a realizat că finalistul a făcut stand-up doar pentru a treia oară. „Ce s-a întâmplat aici, în această seară, îți va schimba total viața”, i-a transmis juratul câștigătorului marii finale iUmor. Pusă în fața unui talent înnăscut, Delia a comentat numărul de stand-up al concurentului: „Am văzut poveștile tale în fața ochilor ca pe un film. Ești foarte bun! Eu zic că avem un câștigător în fața noastră”, și nu s-a înşelat deloc, câteva minute mai târziu, Mihai Radu fiind votat în număr mare de către publicul telespectator. Concurentul din București a fost și pe placul lui Cheloo: „Îl felicit din tot sufletul și este clar că Mihai Radu este o descoperire pentru iUmor”. „Mi-a plăcut foarte mult că este omul din popor care are umor înnăscut. Am apreciat că are această abilitate de a crea imaginea vizuală a ceea ce povestește, imagine pe care am văzut-o foarte clar definită”, a dezvăluit Mihai Petre, cel de-al patrulea jurat al marii finale a sezonului 12 iUmor.
iUmor continuă cu sezonul 13. Înscrierea la preselecțiile celui mai nou sezon s-au deschis, iar doritorii se pot înscrie casting.a1.ro.
Foto: Antena 1
CITEȘTE ȘI: Iulia Albu se alătură juraților iUmor, duminică, de la 20.00, la Antena 1