Mihai Petre s-a întors din vacanţă (POZE)
După o perioadă agitată în care juratul de la „Dancing with the Stars”, show ce va fi difuzat în această toamnă de Antena 1, a fost mai mult pe drumuri, cei trei au petrecut o vacanţă în Grado, un orăşel din nordul Italiei.
Foto: Antena 1
“Am fost în Italia, la un prieten, unde ne-am bucurat de mare, soare, mâncare bună şi băutură la fel. Pe mine cel mai mult m-a încântat faptul că am avut timp să stau cu cea mică. Pentru prima dată am înălţat zmeie împreună, eram foarte fericit când o vedeam cât e de dornică să ţină zmeul în aer. Tot pentru prima dată ea a mâncat îngheţată şi mă bucur că a fost italiană, deci cea mai bună din lume”, mărturiseşte juratul de la „Dancing with the Stars”.
Foto: Antena 1
Cu toate că micuţa are un program fix, Mihai şi Elwira au reuşit să facă şi mici drumeţii cu bicicleta şi să străbată la pas oraşul, ba chiar au fost şi în Aquileia, unde au vizitat catedrala şi situl arheologic. „E foarte frumos acolo, ai ce vedea, e un oraş vechi, încărcat de istorie”, a mai povestit Mihai.