Mihai Morar: ”Adelina ar fi foarte bună ca preşedinte de asociaţie de locatari“

27 07. 2010, 15:00

– Am citit că ai „înfiat” o bunicuţă. Familia ta a fost
de acord? Ce-a spus bunica ta adevărată?

S-a bucurat, bunica o înţelege cel mai bine, pentru că şi ea este o
femeie simplă. Uite un exemplu, când au anunţat guvernanţii că taie
pensiile, bunica mea n-a mai vrut să ia medicamente. Şi când mama a
descoperit şi a întrebat-o de ce face asta, ea a zis că nu-i ajung
banii din pensie, deşi, evident, banii nu erau o problemă, dar
bătrânii nu cer ajutor. A fost foarte impresionată, pentru că şi
bunica e singură şi are exact aceeaşi vârstă.
– În octombrie, împlineşti 29 de ani. Ai deja o carieră în
radio, încă una în televiziune, nici cu scrisul nu stai rău. În
plus, ai şi două gemene. Ce îţi mai poţi dori la 40 de
ani?

Nu m-am gândit niciodată aşa departe. Nu ştiu nici ce-mi doresc la
29 de ani, darămite la 40, nu am vise de genul ăsta. Sunt convins
însă că există împliniri la fiecare vârstă şi că nu vorbim de un
„sac” cu obiective de realizat în întreaga viaţă, din care trebuie
să iei cu măsură, că altfel se termină.
– Dacă ar trebui să te lauzi în trei cuvinte, care ar fi
acelea?

Eu am o părere destul de proastă despre mine, nu am faţă de TV,
nici voce de radio, de scris – scriu alţii mai bine despre mine.
Cele trei cuvinte ar fi „tată de gemene”.
– Ce plăcere nu ţi-o poţi refuza indiferent de
circumstanţe?

Viteza. Chiar dacă am avut permisul luat de două ori, nu pot să-mi
refuz viteza. Dar nu conduc inconştient.
– Ce te-a enervat cel mai tare la Marina Dina? Şi pentru ce
calitate a ei ai primi-o înapoi în emisiune?

M-a enervat că nu-şi vede interesul. Sunt o mulţime de alte fete
mult mai puţin frumoase sau dotate intelectual decât ea, care sunt
foarte bătăioase, ambiţioase. Principalul ei defect este că nu se
bate pentru ea. O apreciez că este reală, nu e „fake”, nu vrea să
pară altceva decât este.
– Şi Marina şi Adelina sunt eleve la Şcoala de Televiziune.
În afară de postura de asistente, în ce alte „funcţii” le-ai vedea
pe cele două?

Adelina ar fi foarte bună ca preşedinte de asociaţie de locatari –
e un fel de lider între colegele ei de breaslă – , iar pe Marina aş
vedea-o în „funcţia” de mamă.
– Care este cea mai antipatică vedetă din showbiz-ul
românesc? Şi de cine îţi este drag?

Sunt multe persoane de care mi-e drag, în general, în ultima vreme.
La „Răi da’ buni”, invit persoane de care mi-e drag. Pe scurt, pe
cine nu vedeţi la „Răi da’ buni” intră în zona antipatiilor.