Mihai Ghiţă, despre România în care trăim!

25 03. 2015, 15:30
– Mihai, aţi început o nouă campanie în cadrul emisiunii “Asta-i România”. Ce ai pregătit pentru telespectatorii tăi fideli?
 
Prin intermediul campaniilor pe care le derulăm în emisiunea de la Kanal D, “Asta-i România” încercăm să ne întoarcem către oamenii pe care Statul i-a uitat. Sunt milioane de români care au plecat de foarte mulţi ani de acasă; unii dintre aceştia au poveşti frumoase, alţii au poveşti de viaţă triste. Campania “Anglia nu e acasă” a venit ca răspuns la cea derulată de englezi, “Vin românii!”. Ne-a intrigat foarte tare acest lucru;  să prezinte 5 personaje găsite dormind undeva pe sub poduri, prin cartoane, nişte oameni găsiţi în anumite momente foarte complicate ale vieţii. Prin intermediul campaniei “Anglia nu e acasă” am vrut să arătăm cum sunt, de fapt, românii, să arătăm faţa frumoasă a românilor, a celor care, cu determinare şi efort susţinut, demonstrează că pot reuşi chiar şi într-o ţară străină. Am fost în Londra şi i-am căutat pe acei romani care au realizat ceva în viaţă, care poate sunt milionari. Nimeni nu vorbeşte despre miile de studenţi care sunt acolo, despre miile de doctori care-i îngrijesc pe englezi, despre zecile de mii de români care au afaceri proprii şi care ţin visteria reginei în picioare. 
 
 
– Care a fost cel mai emoţionant moment până acum la “Asta-i România”?
 
Nu pot să fac un clasament al momentelor emoţionante pe care le-am trăit în emisiunea “Asta-i România” pentru că fiecare ediţie are o filă  nouă de poveste, cu noi personaje, noi drame. Fiecare poveste prezentată la “Asta-i România” te impresionează până îţi dau lacrimile de cele mai multe ori. Săptămâna aceasta m-a impresionat foarte tare povestea colegei mele, Laura Vasiliu,care a filmat un material în Delta Dunării. Vă vom prezenta poveşti absolut fascinante, dar şi dureroase despre bătrânii României care sunt abandonaţi, izolaţi şi uitaţi de lume. Îţi este greu să crezi că o persoană nu a mai văzut picior de om în curtea casei de ani de zile şi în momentul în care a văzut-o pe reporterul emisiunii “Asta-i România” i-a căzut pur şi simplu la picioare, în genunchi. Un bătrân la 80 şi ceva de ani care ţi se apleacă doar de dragul de a avea pe cineva în casă la el…
În lupta noastră după bani, de a avea un serviciu, de a fi bine, de a călători, de a vedea locuri, am ajuns să “călcăm” pe ceea ce ne defineşte pe noi ca oameni. Am uitat să fim oameni. Sunt foarte multe persoane care îşi uită bunicii şi părinţii. Copiii sunt impresionanţi, dar ei au un viitor în faţă, şi-l pot clădi cum vor ei, pe când singura dramă a bătrâneţii este că nu are viitor. În clipele care se scurg din ultima clepsidră întoarsă trebuie să îi laşi bătrânului tău o aminitre frumoasă, să îi oferi şansa de a-şi lua frumos rămas bun de la această lume. Nu să îi chinuim, nu să îi vedem manancând ceapă cu pâine, nu spărgând o aspirină în patru pentru a le ajunge o lună de zile. 
 
 
– Cum ar trebui să fie România pentru tine? Ce ai schimba tu la ţara ta?
 
România nu trebuie să se schimbe pentru mine, ci pentru oamenii care nu-şi mai găsesc locul aici. Pentru mine, România este bună pentru că am reuşit în ţara asta; avem copii senzaţionali care se nasc şi cresc pe principiul că în străinătate este mult mai bine decât aici. Românul nu pleacă doar din cauza sărăciei, ci pentru că nu are parte de un sistem medical şi educaţional bun şi multe alte varii motive. Noi, românii,  am ajuns să fim umili în faţa străinilor pentru că aşa ne-au “blestemat” oamenii ăştia (n.r. politicienii);  să considerăm că suntem mai slabi decât ei. Românii sunt fascinanţi, sunt frumoşi, veseli. Dacă pui într-o încăpere 20 de naţionalităţi, românul se va deosebi imediat pentru că ştie să se facă plăcut, să râdă, să glumească, să spună poveşti… 
 
 
– Ce subiecte ai dezbate tu pe prispa casei sau pe uliţă cu românii autentici?
 
Cu românii autentici poţi vorbi orice. Toată lumea crede că aceşti români de prin sate îndepărtate de capitală sunt dezinformaţi. Ei bine, nu este aşa; toţi reporterii emisiunii “Asta-i România” sunt şocaţi de fiecare dată când realizăm rubrica “Gura satului”  pentru că cei de acolo ştiu foarte multe din lumea politică sau mondenă. Ei sunt mari consumatori de politicâ şi de monden. În fiecare sat există o “mondenitate”; aşa cum noi o avem pe Bianca Drăguşanu, la ţară, în sătuce, există persoaneje mondene: beţivul satului, femeia de moravuri uşoare a satului, primarul, preotul… Sunt oameni “urmăriţi”: cine cu cine se cuplează, cine se duce la discotecă… Viaţa este fascinantă la ţară. 
 
 
– Eşti mândru că eşti roman? Ţi-a fost vreodată ruşine că te-ai născut în România?
 
Sunt mândru că sunt român, sunt mândru de mine. Dacă fiecare om este mândru de el, de ceea ce face în viaţa de zi cu zi, atunci ar trebui să fie mândru că este român. Îmi aduc aminte opiniile europenilor până să aderăm la Uniunea Europeană: de ce nu avem grijă de romi, de ce nu îi integrăm, de ce nu îi educăm? Acum îi au ei, europenii, la “specializare” de portofele. 
De ce nu îi educă ei? În România nu prea mai există cerşetori pentru că nu mai este nimic de furat aici. Bucuria noastră, nefericirea lor. Niciodată nu mi-a fost ruşine că sunt român, că m-am născut în România!
 
 
– Ce greutăţi ai întâmpinat în ţara ta până acum?
 
Cred că mai multe greutăţi am intapinat în străinătate, decât în România. Aici, în ţara noastră, te loveşti de lipsa de alternative, dar dacă îţi propui să realizezi ceva, într-un final vei reuşi. M-am lovit de greutăţi în a-mi cumpăra o locuinţă, în a-mi plăti facturile, ca orice român. Concepţia că un om care apare la televizor este milionar, nu se susţine deocamdată în România. 
 
 
Foto: Facebook
 
– Ce le-ai recomanda turiştilor străini să viziteze şi să mănânce în ţara noastră?
 
Am foarte mulţi prieteni din străinătate care aleg să îşi petreacă sărbătorile în România, o ţară foarte ofertantă din toate punctele de vedere. Tu, ca turist, dacă te opreşti într-un sat românesc, acesta constituie un punct de atracţie. Primul tezaur pe care-l are ţara aceasta sunt oamenii care din păcate se duc şi nu avem cu ce să îi înlocuim. Dacă acum încă mai putem vorbi despre oameni tezaur-viu care se îmbracă în portul tradiţional românesc, care ştiu să mai cânte româneşte, în câţiva ani îi vom vedea în ziare şi în arhiva “Asta-i România”, din păcate. 
 
 
– Ce planuri ţi-ai făcut pentru Paşte?
 
De Sărbătorile Pascale vom avea o ediţie specială “Asta-i România” dezvoltată sub umbrelă brandului Kanal D, “Simţim la fel!”. De Paşti, la “Asta-i România”, ne vom întoarce la origini, la poveştile noastre, la ceea ce este greu şi frumos şi au depăşi oamenii, despre românii care se întorc din străinătate care se vor întoarce să petreacă sărbătorile alături de familie. Regăsirea la români este foarte importantă. Vom ajunge la personajele pe care nu le-am abandonat şi care stau singure de sărbători; să le amintim că noi simţim la fel şi în momentul de când i-am cunoscut nu i-am mai uitat. Sâmbătă, în noaptea de Înviere, de la ora 20.00, la Kanal D vom simţi la fel şi invităm fiecare telespectator să se “întoarcă la el însuşi”. 
 
 
– Care este filmul tău preferat?
 
“Wall-E”este cel mai emoţionant film  pe care l-am văzut vreodată, deşi este un film de desen animat. Nu am crezut că mă va impresiona atât demult un astfel de gen de film. 
 
 
– Dar actorul sau actriţa?
 
Le îndrăgesc foarte tare, în egală măsură, atât pe Sandra Bullock cât şi pe Meryl Streep. 
 
 
Dana Popa