Mihai Dina – Avem viaţă în sînge… prin ochiul camerei de filmat

-Cît de diferită este această campanie faţă de precedentele?
Campania ”Avem viaţă în sînge” este foarte diferită de campania ”România, marea defrişare”, la care am colaborat cu Alex Dima. În mare parte, campania ”România, marea defrişare” s-a făcut alergînd. Pe munte, prin pădure, prin zăpadă, încercînd să surprindem pe cameră momentul în care copacii sînt doborîţi de vînătorii aurului verde. Din punctul de vedere al personajelor – copiii – ”Avem viaţă în sînge” se aseamănă foarte mult cu proiectul ”Tu ştii ce mai face copilul tău?”. Acei copii transmiteau singurătate, iar cei de acum – suferinţa prin care trec. Am văzut fişe medicale, injecţii, perfuzii, chinul pe care îl îndură micuţii.

– Şi prietena ta este implicată în această campanie. Cum aţi ajuns să lucraţi împreună?

Ne ştiam doar din vedere, de pe holurile PRO TV-ului şi, anul trecut în martie, am fost împreună într-o deplasare la Barcelona, alături de Paula Herlo, pentru campania ”Există viaţă după moarte”. Ea a făcut documentarea pentru toate campaniile, iar la Barcelona a fost translator de spaniolă. Întorşi din deplasare, am făcut schimb de fotografii pe mail şi am invitat-o în oraş. Lucrurile au decurs normal, ne-am mutat împreună, sîntem foarte fericiţi şi mă pregătesc pentru meditaţii la spaniolă.

– În acest subiect sînt implicaţi foarte mulţi copii. În ce fel îţi construieşti cadrele cu ei?
De fiecare dată, încerc să-mi aleg cele mai bune unghiuri şi mişcări de cameră pentru a transmite întocmai sentimentele oamenilor pe care îi filmez. Copiii sînt diferiţi şi imprevizibili. Încerc mereu să mă pun în pielea lor. Cei mai mulţi dintre ei nu-şi dau seama ce li se întîmplă, iar suferinţa e ilustrată tocmai prin lucrurile simple: un zîmbet, o privire sau un gest. Trebuie să fiu foarte spontan pentru că totul depinde de locul în care ne întîlnim cu ei. Am grijă să valorific fiecare spaţiu, fie că e vorba de o cameră încăpătoare, plină cu jucării, sau de un salon de spital.

– Cît de greu îţi stăpîneşti emoţiile cînd eşti în faţa lor?
E foarte greu! Mai ales că, atunci cînd rîd şi se joacă cu mine, mă gîndesc că, din cauza bolii, în numai cîteva zile totul se poate schimba radical.

La mila autorităţilor

– În ce moment ţi-ai dorit să nu mai filmezi?
Filmasem un copil vesel şi zburdalnic acasă, alături de bunici, mama şi tata. După aceea, am mers împreună la spital, pentru una din transfuziile săptămînale de care avea nevoie acest băieţel care suferă de leucemie. În momentul în care a ajuns aproape de salon, a început să plîngă în hohote, să ţipe şi să strige ”Mama, mama, mama!”. Mama era lîngă el şi o ţinea foarte strîns de mînă. Mi-am dat seama că băieţelul ştie ce i se întîmplă. I se citeau în ochi disperarea şi frica. Am realizat că, de fiecare dată cînd ajunge la spital, suferinţa lui creşte. Acela a fost momentul în care i-am spus reporterului că trebuie să ies puţin.

– Cum percepi tu efectele acestei campanii dincolo de camera de filmat?
Sper ca autorităţile să înfiinţeze Registrul naţional al donatorilor de măduvă şi cei peste 14.700 de oameni care s-au înscris pe www.stirileprotv.ro să aibă posibilitatea să devină donatori şi să răspundă afirmativ atunci cînd un bolnav va cere o nouă şansă la viaţă.