Mihai Bendeac, sărut cu Ana Maria Caliţa, una dintre cele mai îndrăgite foste concurente ale emisiunii iUmor

22 09. 2017, 12:40

Când doi actori se întâlnesc pe scena iUmor, e clar că urmează un moment deosebit, iar când Mihai Bendeac este unul dintre ei, neprevăzutul îşi face şi el loc. Aşa a decurs revederea dintre juratul iUmor şi Ana Maria Caliţa, una dintre cele mai îndrăgite foste concurente ale emisiunii.

 

În stilul caracteristic, Ana Maria a glumit spunând că a revenit în sezonul patru al show-ului iUmor pentru că are nevoie de bani să îşi cumpere un loc de parcare şi o boxă la apartamentul său proaspăt achiziţionat.

La final, încântat de numărul de stand-up, Mihai Bendeac a uimit pe toată lumea când s-a ridicat de pe scaun, a mers direct pe scenă şi a sărutat-o pe Ana Maria. ”A fost un ! Am văzut eu la Hollywood, când e o decernare de premii Oscar, iar unul dintre actori, în semn de apreciere, îşi sărută colega. Nu contează că e măritată, că e singură, nu are legătură cu asta”, a explicat apoi Mihai Bendeac.

Comedia atinge cote alarmante cu cel de-al patrulea sezon al emisiunii „iUmor”, difuzat în fiecare duminică, de la ora 21.00. Şi în acest sezon, mulţi dintre concurenţii care vor să îi surprindă pe juraţii Mihai Bendeac, Delia sau Cheloo au venit pentru prima dată în România, special pentru emisiunea ”iUmor.

Efectele nu se vor lăsa mult aşteptate, aceaştia impresionând cu lucruri inimaginabile şi feluri unice de comedie din diferite zone ale lumii. Care vor fi cele mai interesante sketch-uri, cum vor reacţiona membrii celui mai nebun juriu din România sau ce numere ieşite din comun vor intra în lupta pentru marele premiu, telespectatorii vor vedea la iUmor începând de  duminică, 17 septembrie, la Antena1.