Mihai Bendeac primeşte un bileţel de la o concurentă aflată pe scena iUmor
De această dată, cel care va fi mai mult decât plăcut impresionat de monologul plin de umor al unei tinere cu referire la juraţi, prezentatori şi alte vedete din Antena 1 va fi Mihai Bendeac. Deşi nu este prima dată când o concurentă păşeşte pe scenă cu gândul de a-l impresiona pe actor, de această dată Mihai va roşi în faţa domnişoarei afirmând că: „Ea nu are faţă, ea are chip!”. Mihai va continua să vorbească despre ea şi după ce aceasta îşi va termina momentul şi va părăsi scena. Punctul culminant va veni însă un pic mai târziu, atunci când juratul va primi un bileţel de la tânără. Dacă Mihai va decide să-i răspundă concurentei sau nu, telespectatorii vor vedea la Antena 1 începând din 2 octombrie când revine un nou sezon al emisiunii iUmor.