Mihai Bendeac: “Burlăcia e constantă. Bendeac nu!”

– Se zice că prima dragoste şi prima televiziune nu se uită! Cum e… la Prima TV, din nou?

Momentan nu ştiu. Într-un fel, mă simt mai aproape de studenţie. Cumva, simt că o iau de la capăt. Aveam nevoie de o gură de aer. Televiziunea e un mecanism viu şi orice experienţă, dacă ştii să o foloseşti, te duce înainte.

– Îţi lipsesc colegii de la „Mondenii”? Vorbiţi? Când ai plecat de la Prima TV, nu eraţi în relaţii prea strălucite…

Vorbim, atunci când avem ocazia să ne întâlnim. Cu Angel am şi lucrat un scheci pentru „Jurnalul unui Burlac”, acum câteva zile. „Mondenii” rămâne un proiect de suflet fiindcă am investit enorm. Era entuziasmul acela pur, nealterat. Cumva, de fapt, la acea stare visez să revin ca artist. La entuziasmul nealterat. Dar, când ajungi într-un punct mai avansat al carierei, ai nevoie de o echipă întreagă în spate pentru a putea să-ţi permiţi acea stare. Oameni care să-ţi preia din griji.

– De ce „Jurnalul unui burlac” şi nu al… lui Bendeac?

Pentru că burlacia este constantă. Bendeac nu.

– Videoblog săptămânal de comedie, axat pe parodie şi satiră… multe formate de gen au apărut, mai ales în grila Prima TV (Ştirile Times New Roman, Epic Show). De ce eşti tu… mai cu „moţ”, faţă de ceilalţi?

Fiecare este mai „cu moţ”. Suntem 7 miliarde de oameni pe pământ şi fiecare suntem „mai cu moţ”. Din păcate, doar 1% din populaţie înţelege asta. Asta ca o paranteză. De ce am ales un videoblog ca şi formulă? Păi, în primul rând fiindcă am vrut să concentrez contentul de parodie, să-l dinamizez, să-l diversific. În plus, ne îndreptăm din ce în ce mai mult înspre o nouă eră. Spre un nou mod de consum. Experimentez. E datoria mea să fac asta. Să încerc să duc lucrurile înainte.

– Cât de tare îţi place Miley Cyrus? Te-ai folosit de imaginea ei în prima ediţie a „Jurnalului”…

Nu îmi place în mod deosebit. Sunt însă fascinat de resursa ncredibilă de marketing şi creativitate pe care showbiz-ul american o arată. L-au inventat. E al lor. Cât despre Miley… Hmm… Să zicem că între Miley şi Lady Gaga, merg pe Gaga oricând.

– Din ce s-a văzut, n-ai deloc probleme de a sta în fundu’ gol la TV… Mama ta ce spune?

Mama? Aşa m-a făcut, nu? Nu ţin neapărat să stau în fundul gol. Dar dacă o cere contextul, nu am nicio problemă. Îmi place să mă joc cu mintea şi ipocrizia oamenilor. Îmi place să revolt conştiinţele asuprite de rigiditate.

– Apropo de prima ediţie, cu câte domnişoare şi doamne te-ai pupat pe gură până la urmă?

Urmăriţi şi număraţi. Si, da. Au fost mai multe duble cu fiecare.

– Ai primit ceva reacţii din partea foştilor tăi colegi? Mai ales că i-ai parodiat în noul tau show… Mă refer la Gâdea şi Badea…

Vreau să clarific acest aspect. Nu am nimic personal cu nimeni. Am vrut doar să păstrez intactă demnitatea profesiei mele. Un artist care are voie să scrie, să cânte sau să parodieze orice în afară de câteva persoane sau subiecte, nu e artist. E un căcănar, iar eu prefer să fiu artist. Nu vă închipuiţi că o să port un război infinit. Există lucruri mai importante. Mi-am făcut datoria faţă de publicul meu. Am demonstrat ce aveam de demonstrat. Şi, totodată, prin faptul că am participat şi la un „roast” pe care mi l-au făcut cei de la Epic, unde ei au fost mult mai duri decât am fost sau aş fi putut eu fi cu Badea, de exemplu, îmi dă dreptul de a parodia, la rândul meu, pe oricine. E ceva ce nu poate fi furat. Şi, repet, cine face un compromis de acest gen, e un căcănar. Acum sunt împăcat cu mine. Ca om. Ca actor. Şi pot ţine capul sus. Mi-ar plăcea să-i fac şi pe ei să înţeleagă faptul că un caricaturist sau un satiric nu face nimic cu duşmanie. Şi că e o gândire submediocră să crezi asta. Ce fel de oameni ar face intervenţii pentru a nu fi parodiaţi?

– Cât timp îţi ia să realizezi o ediţie din „Jurnalul unui burlac”?

Filmăm cam 14 ore, se montează în câteva zile, se scrie în vreo 2-3 zile… Enorm, deci. O săptămână pentru 20 de minute.

– Crezi că lucrurile se mişcă mai bine în online decât la TV? Din punct de vedere al conţinutului, al audienţei, al banilor…

Televiziunea, aşa cum o ştim, e oarecum la apus. Totul va fi online. Omul devine din ce în ce mai independent. Iar internetul îi oferă miliarde de oferte în aceeaşi secundă, pe când un canal TV, doar una. Şi la ora la care vrea canalul TV. Dar e cu dus şi întors. E posibil ca tocmai ăsta să fie şi un punct forte al televiziunii. Ştii cum e. Ar putea deveni mai interesant ce ţi-e mai puţin la îndemână. Cum gândesc femeile în dragoste, nu? Greu de spus.

– Ce-ţi place să faci când te dai pe Net?

Sunt pasionat de documentare. M-aş uita non-stop. Văd foarte multă comedie. Şi cam atât. (Aţi văzut ce frumos am evitat să menţionez şi site-urile porno?) (râde)

– Cât timp rezişti fără telefon şi fără Internet?

Mihai Bendeac: Depinde ce înseamnă „rezistenţă”. Aud des întrebarea asta. Dar e cumva răutăcioasă. Construieşti un univers într-un anume fel, interconectezi oamenii cumva, apoi vine întrebarea asta. Deci, nu ştiu să răspund.

– Care este cea mai costisitoare plăcere?

Profesia. Pierzi neuroni. Mulţi…

– Eşti un burlac convins sau… crezi în săptămâna oarbă?

Am avut zeci de săptămâni oarbe. Asta e şi frumueţea burlăciei. Că poţi avea multe săptămâni oarbe. Şi, da. Sunt burlac din convingere.

– Şi care a fost cea mai tare replică pe care ai primit-o de la o femeie?

Aleg două. Prima: „Dacă te-aş vedea în genunchi în faţa mea, cu un inel, roşu în obraji de emoţie, cerându-mă de soţie, oricât te-aş iubi, aş spune NU. Fiindcă DA-ul meu, ar face să se piardă ce e mai frumos la tine. Starea de burlăcie”. Şi a doua, spusă de către o doamnă onorabilă, cu un zâmbet protocolar ce-i făcea pe cei din jur să creadă că îmi vorbeşte despre pictorii flămânzi sau opera lui Constantin Noica „Nu mă cunoşti şi nici n-are importanţă cine sunt. Eu sunt o femeie directă. Viaţa-i scurtă. N-am eu timp acum şi sunt şi cu bărbatul meu.. Dar anul asta tot te…” (râde)

Cătălina Matei