Mihaela Rădulescu – “Nu-mi pot permite doar ce nu-mi doresc”

– În ce te îmbraci la premiera filmului în care ai jucat la Hollywood?
Din păcate, n-o să pot ajunge la premiera filmului, dar am fost la conferinţa de presă şi am explicat motivul. În aceeaşi seară, are loc o gală caritabilă la care vom strînge fonduri pentru copiii care au nevoie de dializă la domiciliu. Eu o prezint şi acest tip de eveniment are prioritate în faţa oricăror alte invitaţii.

– Cum ai fost plătită la Hollywood?
Probabil, ceva mai bine decît un actor romăn, pentru un rol de aceeaşi întindere într-un film romănesc. O spun cu regret pentru actorii romăni.

– Te mai vezi într-o astfel de producţie?
Filmele de groază nu sînt preferatele mele, aşa că o experienţă în acest sens, ca actriţă, mi se pare suficientă. Asta nu înseamnă că îmi pare rău, dimpotrivă. Personajul meu însă are multe de suferit. Theresa e urmărită, prinsă, omorîtă, lăsată într-o baltă de sînge. Nu-i tocmai plăcut, dar asta a fost şi partea interesantă pentru mine – să fac ce n-am mai făcut, să simt ce n-am mai simţit.

– Cîte acţiuni caritabile ai pe săptămînă?
E vorba mai mult de o activitate socială, care include şi activităţi caritabile. Am început să lucrez mai mult în acest domeniu decît în televiziune. Faptul că numele meu sau prezenţa mea într-o campanie aduce un plus de credibilitate şi încredere, faptul că reuşesc să strîng fonduri pentru atîtea cauze sau că acord mult din timpul meu unor oameni care au mare nevoie de sprijin îmi dau un sentiment extraordinar. Nu fac nimic ieşit din comun, ci ceva ce ar trebui să facem cu toţii. Anul acesta, continuu să lucrez cu "United Way", ca ambasador pentru Romănia, cu Crucea Roşie ca voluntar, cu "Salvaţi copiii", cu Fundaţia SMURD, cu Forumul donatorilor din Romănia, hospice “Casa speranţei”, cu Special Olympics, cu organizaţia "Oricum", fundaţia Estuar, fundaţia Renaşterea, organizaţia Greenpeace, fundaţia Şeherezada, care ajută spitalul de copii Budimex.

– De ce nu ai plecat cu Special Olympics în China, la Olimpiadă?
Am un progam mult prea încărcat şi nu pot lipsi aproape două săptămîni. Mi-ar fi plăcut să merg. E una din cele mai puternice experienţe pe care le poate trăi un om normal, care încă n-a aflat ce noroc uluitor are că e sănătos şi nici cîtă nevoie de noi au cei cu handicapuri intelectuale. Sînt oameni cu mai multe abilităţi decît dizabilităţi şi avem de învăţat de la ei.

– Cînd ai dat pentru prima oară bani pentru caritate?
Prima donaţie consistentă am făcut-o acum patru ani, pentru maternitatea din Piatra Neamţ, care astăzi e bine echipată şi datorită celor 14.000 de euro pe care i-am donat. Am avut un motiv personal. Acolo murise primul copil al fratelui meu şi mi-am dorit să nu se mai întîm­ple nimănui o astfel de tragedie.

– Cît timp îţi ocupă aceste activităţi?
Aproape toate zilele unei săptămîni, cu excepţia duminicii, în care am emisiune. Nu mai pot spune că e a doua slujbă, ci prima. Cea mai acaparantă, ne­­plă­tită, dar cu satisfacţii infinit mai mari decît am avut vreodată în televiziune.

– Cum îl faci pe fiul tău să aprecieze lucrurile valoroase?
Mă străduiesc în fiecare zi să-l învăţ ceva frumos, să vadă sau să asculte ceva folositor. Îi citesc poveşti cu tîlc şi-i arăt tot ce cred eu că trebuie să vadă la cei trei ani ai lui. El e cea mai importantă fiinţă pentru mine şi de la el am toată energia cu care fac… orice! “Am o echipă care negociază pentru mine”

– Să trecem şi la lucruri plătite. Cine îţi negociază contractele de publicitate?
Am ajuns în punctul în care am o echipă de oameni cu care lucrez, de specialişti cu care mă sfătuiesc şi care negociază, analizează, urmăresc toate contractele în care sînt angajată. Dar primele sfaturi le cer de la cel mai capabil om de afaceri pe care-l cunosc – soţul meu.

– Care a fost momentul în care ţi-ai dat seama cum se fac banii?
Cînd aveam vreo 19-20 de ani. Au fost cîţiva ani în care munceam la fel de mult ca acum, dar cîştigam mult mai puţin. Atunci am simţit cît de greu se fac banii. Astăzi, simt că am învăţat ce să fac mai înţelept cu banii pe care-i cîştig.

– Ce ai face acum dacă n-ai avea posibilităţi materiale?
Ce-am făcut dintotdeauna. Mi-aş da toată silinţa să muncesc cît mai performant, să fiu creativă şi eficientă, organizată şi serioasă, punctuală, onestă, să învăţ mereu, să nu mă blochez pe drumuri care nu duc nicăieri. Nu cred în alte metode de a face bani sau de a avea succes.

– Ce ţi-ai cumpărat din primul tău salariu?
Un aparat de fotografiat. Am moştenit pasiunea asta de la tata şi mi-am dorit mult un aparat cît mai apropiat de cele profesioniste. N-am reuşit să am unul performant decît mulţi ani mai tîrziu. Dar acel aparat există şi azi în colecţia mea de aparate foto şi de filmat. Mi-a păstrat amintiri duioase.

– Ce obiecte fac parte din pretenţiile tale de divă?
Nu ştiu ce să răspund, ca să nu par ipocrită. Dacă exceptăm cosmeticele, pantofii, anumite haine şi un anume parfum, cred că diva din mine ar putea trăi liniştită şi mulţumită cu cîteva cărţi bune, un laptop, un I-pod, un blackberry şi o tonă de blugi şi tricouri albe sau negre.