Mihaela Rădulescu, când avea cu 32 de kilograme în plus. “O grasă nefericită. Ca să nu spun balenă eşuată”
Vedeta are un trup de invidiat şi este admirată de toată lumea pentru felul în care arată. Însă, pe vremea când era însărcinată a avut cu 32 de kilograme în plus.
Andreea Marin, fără lenjerie intimă la tv. Ţinuta divei a stârnit controverse – FOTO
Ce salariu are Mihaela Rădulescu la show-ul de talente? Suma este enormă
Ştefan Bănică, la show-ul ”Uite cine dansează”. Cum au reacţionat “divele”
Atât de mult au schimbat-o operaţiile estetice?! Mihaela Rădulescu, confundată cu Cher – FOTO
Adevăratul motiv pentru care Dani s-a despărţit de Mihaela! Ce înţelegere secretă aveau
Mihaela Rădulescu, despre emisiunea cu Andreea Marin: „Eu fac diferenţa între…”
Noi declaraţii acide! Ce i-a spus Mihaela Rădulescu rivalei sale – FOTO
“Cele 32 de kilograme pe care le aveam in plus, dobandite prin indolenta de a manca fara noima, de bucurie ca eram gravida si ca aveam o sarcina fara probleme, mi-au schimbat intreaga abordare a… frigiderului, aragazului sau a dulapurilor cu provizii gospodaresti. Dupa ce a trecut euforia sarcinii si minunea alaptatului (care, la mine, a durat sase luni), am realizat ca… eram nu numai o mama fericita, ci si o… grasa nefericita. Toata viata facusem sport de performanta (gimnastica) si nu refuzasem nici o provocare la alte intreceri sportive. Singurul capitol la care n-am avut nici o reclamatie de cand ma stiu fusese silueta mea, corpul atletic, bine proportionat, si dinamismul cu care ma miscam. Cu 32 de kilograme in plus, gazela din mine semana mai mult cu o rata leganata, ca sa nu spun… balena esuata.”
Citisem destule articole despre diete, sănătatea trupului şi importanţa unei alimentaţii sănătoase şi, deşi le-am ignorat total cât am fost gravidă, mi-am propus să le invoc in corpore când am realizat că nu mai încăpeam în haine frumoase, în braţele soţului sau pe ecranul televizorului! Ca să fiu sinceră, nu mai încăpeam nici în ochiul meu critic, care-şi revenise primul după sarcină şi care-mi transmitea, în direct, fără menajamente, că arăt oribil, că am mai multe şunci decât raftul de mezeluri din alimentară şi că în loc să mă mişc lejer, respirând aerul proaspăt al maternităţii, mă împiedicam în nasturi şi fermoare care refuzau să se închidă pe cale naturală, gâfâind în timp ce îmi legănam copilul…ând am luat hotărârea că trebuie să fac ceva, că trebuie să-mi revin şi să slăbesc, am plecat direct către cabinetul unei prietene nutriţioniste, pentru că am realizat că am de făcut o lucrare grea şi că e total aberant să cred că voi putea să scap singură de balastul acumulat.
Doctoriţa Mihaela Bilic mi-a compus un regim de viaţă pe care aveam senzaţia că-l cunosc, dar nuanţele făceau categoric diferenţa. Faptul că mi-a compus programe alimentare sănătoase şi eficiente m-a ajutat să înţeleg, în primul rând, cât de greşit mâncasem până atunci şi ce consecinţe are alimentaţia haotică, de proastă calitate, pe termen lung”, spunea diva de la Monaco.
Vedeta a detaliat şi felul în care a reuşit să slăbească şi să revină la silueta de dinainte de sarcină.
“Mâncam exact ce-mi recomandase doctoriţa, fără nici o excepţie, făceam sport zilnic şi simţeam, destul de palid la început, că sunt pe drumul cel bun. Când mi-a spus să nu mă mai urc pe cântar zilnic, ci o dată pe săptămână, am căpătat şi mai mult curaj, căci kilogramele se topeau amical. Cât despre disciplina şi ambiţia mea, admit că n-au fost niciodată mai performante.
Ştiam despre mine că am voinţă, dar n-o probasem nicicând atât de consecvent şi nu fusesem niciodată mai ascultătoare. Practic, nu ţineam nici o dietă frustrantă, ci mâncam sănătos, de mai multe ori pe zi, renunţând total la pâine, prăjeli, zahăr, amestecuri nereuşite de alimente incompatibile, sucuri din comerţ, mâncare de urgenţă, tip fast-food. În stomacul meu nu-şi mai făceau loc plăcerile de altădată, ci necesarul zilnic de proteine, carbohidraţi, vitamine, apă… Ziua mea începea, fără excepţie, cu alergare şi mişcări în forţă de gimnastică, pentru recăpătarea mobilităţii şi reactivarea muşchilor, continua cu activităţi de mamă sau de… vedetă – că, deh, începusem munca – şi se încheia cu un alt program de sport, de data asta de lucru cu anumite grupe musculare esenţiale.
N-am lipsit nici o dimineaţă de la alergarea mea zilnică, de parcă îmi fugăream kilogramele, să dispară de pe mine.
N-am lăsat în casă nici o urmă de alimente nesănătoase, care altădată îmi umpleau cămara şi frigiderul, masa şi poşeta… Odată cu mine au ţinut şi toţi cei din casă acelaşi regim şi, în loc ca soţul meu să simtă vreo frustrare, mi-a mărturisit, spăsit, într-o bună zi, că ar fi în stare să nu mai mănânce nimic dacă asta e soluţia ca eu să redevin o soţie rezonabilă în dimensiuni. Săracul de el, abia atunci mi-am dat seama cât de mare era suferinţa lui şi cât de mult se abţinuse să-mi spună ceva sau să-mi smulgă prăjiturile din gură, când eram gravidă!”, a adăugat ea.