Mihaela Rădulescu arată fabulos la cei 42 de ani pe care îi are. Se simte senzațional și vrea să ofere senzaționalul. Într-un interviu acordat de Mihaela pentru Viva, declarațiile sale relaxate au reușit să pună pe jar gurile rele și pe cei mai invidioșii.
Întrebată dacă își mai dorește copii, Mihaela spune: „N-aș fi ajuns nicăieri, dacă aș fi făcut asemenea calcule. Am 42 în buletin și, ca să-mi enervez detractorii, doar vreo 30 în oglindă, doar pentru că așa am stabilit eu, nu pentru că așa zic alții. Tot timpul mi-am dorit măcar doi copii, dar trupul n-a vrut să susțină creierul la această acțiune și mi-a făcut niște probleme de sănătate…”.
De curând, Mihaela Rădulescu a apărut plină de senzualitate și feminitate în prezentarea colecției „Lolita” a creatoarei de modă Dana Budeanu.
„Colecția Danei este atât de feminină și atât de pe gustul meu, încât mi-ar fi părut rău dacă altcineva i-ar fi fost imagine, nu puteam să refuz așa ceva”, a mai spus Mihaela Rădulescu.
Mihaela Rădulescu este puternică, este o mamă fericită, dar și o femeie împlinită și prin iubire. Când fericirea a pătruns în sufletul tău, radiezi pur și simplu. Ai chef de viață. Asta se întâmplă și la Mihaela.
Citește mai multe detalii despre interviul cu Mihaela Rădulescu, pe Showbiz.ro