Mihaela Călin, o profă cool!

– Ce îţi mai aminteşti din prima ta zi, după ce te-ai mutat în Bucureşti?

Mutarea mea la Bucureşti a fost o decizie grea, pentru că plecăm dintr-un loc unde îmi era bine. Eram la Timişoara şi lucram ca jurnalist, avem prieteni mulţi şi o parte din familia mea acolo. Am privit însă bine în sufletul meu şi mi-am dat seama că vreau mai mult de la cariera mea, dar pentru asta am ştiut că trebuie să sacrific o stare de confort şi prieteni dragi. Iar în Bucureşti, în prima zi… m-am rătăcit. Am luat metroul în sens invers şi am ajuns la serviciu după o oră şi jumătate. Aveam 23 de ani şi am luat totul ca pe o aventură. Şi chiar asta s-a dovedit a fi: aventura vieţii mele.

– Cât de bine te-ai adaptat traiului în Capitală?

În Bucureşti mă simt acasă acum. Asta şi pentru că deja am casa mea aici. Nu aş mai putea locui în altă parte şi nu mă gândesc să plec din ţară, deşi îmi place să vizitez alte locuri. Cu toată nebunia acestui oraş, cu toate lucrurile frumoase şi mai puţin frumoase, simt că sunt „de aici”.

– Conduci? Eşti o şoferiţă care nu se mişcă de pe banda ei sau mai tai şi faţa celorlalţi şoferi din trafic?

Greu m-am hotărât să conduc. Mi-am luat permis auto la 25 de ani dintr-o necesitate. Nu sunt o şoferiţă pasionată, de aceea sunt atentă la regulile rutiere şi la cele de bun simţ, chiar şi în nebunia din Bucureşti. Trebuie să recunosc însă că sunt situaţii în care nu mai am răbdare cu şoferii bădărani. Asta e, şofatul dăunează grav nervilor mei…

– Cum ai ajuns să fii… profesoară? Ce predai?

Nu mă gândeam că voi ajunge profesoară şi nici acum nu mă simt că aş fi în această ipostază. De aproape trei ani predau la Intact Media Academy jurnalism de televiziune. Cursul meu se numeşte “Comunicarea prin obiectiv”, iar eu încerc să le arăt celor care vin acolo ce înseamnă prezentarea ştirilor în faţa camerei de luat vederi, din postura de reporter sau de prezentator, prin prisma experienţelor personale. După patru ani în care am studiat jurnalism, mi-am dat seama că mi-ar fi plăcut, studentă fiind, să fi învăţat această materie încă din facultate, astfel că  încerc să fac pentru generaţiile din urmă, pe cât îmi permite mintea şi sufletul, la IMA.

– Cursanţii tăi îţi spun pe nume sau ţi se adresează cu „doamna profesoară”?

Am râs când am citit această întrebare! Nu mi se spune “doamna profesoară” pentru că eu nu sunt profesoară, sunt trainer. Şi pentru ei sunt Mihaela.

– Eşti o profă de gaşcă?

Asta ar putea mai degrabă să spună cursanţii mei. Relaţiile între mine şi cursanţi se stabilesc într-un mod pe care eu am reuşit să îl înţeleg că fiind ciclic, cu fiecare serie se întâmplă la fel. La început ei sunt uşor reţinuţi pentru că eu sunt de la televizor. Atunci mă străduiesc să îi fac să se simtă în largul lor, să pot vedea ce pot aduce ei pe ecran din personalitatea lor. De cele mai multe ori, din acest punct, ei uită cam cum ar trebui să fie relaţiile dintre noi şi ajung să exagereze. Atunci am grijă să le atrag atenţia. Şi asta face parte din curs, pentru că televiziunea înseamnă muncă în echipă şi asta presupune respect şi decenţă faţă de poziţia fiecăruia. De abia din acest punct noi ne reglăm raporturile, ca să zic aşa, iar ei sunt pregătiţi să meargă în perioada de practică, în redacţii şi cu cei 7 ani de acasă. Da, e mai complicat decât pare!

– Ce faci atunci când nu eşti la job sau la cursuri?

În timpul liber îmi place să citesc, ies cu colegii sau cu prietenii la film, la teatru, la concerte. Fac sport,dar nu după un program riguros. Îmi place să alerg în parc, fie iarnă, fie, vară. De asemenea, un lucru pe care puţini îl ştiu este că eu sunt o persoană casnică. Îmi place să gătesc şi îmi place să îmi pun masa de sărbători acasă cu mâinile mele.

– Eşti o tipă cheltuitoare? Cât de des mergi la shopping?

Nu merg foarte des la shopping, iar atitudinea mea faţă de cumpărături este foarte clară: fie merg cu lista, iau ce îmi trebuie şi plec, fie ştiu că plec fără să ştiu ce caut şi atunci mă răsfăţ, cumpăr lucruri la primul impuls. A doua variantă însă se întâmplă destul de rar. Nu îmi place să fac cumpărături de pe internet. Eu trebuie să văd lucrul, să îl cântăresc bine înainte să îl cumpăr. Nu sunt genul care să risipească bani, e o chestiune de decenţă pe care am învăţat-o de acasă, de la părinţi.

– De ce anume te declari… dependentă? Pentru totdeauna!

Cred că pot spune că sunt dependentă de citit. De foarte mulţi ani, de când eram copil, am o carte, două, trei pe noptieră. De asemenea, îmi plac filmele. Caut filme vechi, care sunt apreciate de multe ori pentru imagine sau pentru anumite efecte, caut documentare în permanenţă. Nu aş putea trăi fără muzică. Cred că dacă s-ar opri muzica în lume, aş începe eu să cânt şi asta nu şi-ar dori nimeni!

 – Îţi place să încerci lucruri extravagante sau, mai degrabă, mergi pe stilul clasic?

Îmi place să încerc lucruri noi, dar mă feresc de extravaganţe. Extravaganţa altora nu mă deranjează, ba chiar îi admir pe cei care îndrăznesc.

– Pe plan sentimental, cum merg lucrurile? Ai un iubit, logodnic, vreun soţ secret?

Merg bine! Nu sunt singură, am un iubit şi mi-e bine cu omul de lângă mine. Învăţ multe despre mine alături de el.

– De ce crezi că urmaşii lui Adam nu le înţeleg mai deloc pe descendentele Evei?

Întrebările acestea, legate de bărbaţi, m-au făcut să mă uit la răspunsurile pe care le-am dat în trecut şi mi-am dat seama că diferă mult. E complicat să judeci sexul opus într-o vreme în care el, sexul opus, este tocat în literatură, pe bloguri şi în artă. Acum nu mai caut nici prinţul din poveşti, dar nici nu cred că bărbaţii sunt chiar de pe Marte, iar femeile tocmai de pe Venus. Hai să ne luăm aşa cum suntem.

– Dar despre sintagma „dragostea trece şi prin stomac”… ce părere ai?

Cred că dragostea trece şi prin stomac şi multe lucruri minunate se spun la masă. De aceea îmi place să pun masa pentru omul drag sau să ieşim la masă împreună. Nu mi s-a întâmplat însă să fiu judecată de un bărbat în funcţie de priceperea cu care gătesc şi cred că nu e o chestiune de noroc. Dragostea nu mai trece atât de mult prin stomac ca în alte vremuri.

– Cât de bine te pricepi tu la gătit?

Cu mine în casă, nimeni nu moare de foame. Nu încerc să gătesc lucruri complicate, dar îmi place să pregătesc mâncăruri gustoase. Eu nu am avut niciodată o problemă cu greutatea, de aceea mă răsfăţ cu tot ce îmi place.

– Dacă ar trebui să renunţi la televiziune – fcem o presupunere – spre ce alt domeniu te-ai îndrepta?

Dumnezeu ştie ce planuri are cu mine, dar sincer nu mă văd departe de presă. Meseria mea este aceea de jurnalist, iar această alegere am făcut-o cu toată inima şi ştiind că pot. Acest domeniu are multe arii de manifestare, de aceea cred că nu voi putea ajunge prea departe de presă.

Cătălina Matei