Microsoft schimba planurile legate de Windows
La inceputul acestei luni, Microsoft a revenit asupra unei decizii anterioare de a inceta suportul pentru Windows 98 si alte versiuni mai vechi, declarand ca va continua sa acorde suport pana in 2006.
In timp ce multi clienti au aplaudat decizia, unii analisti sunt de parere ca aceasta decizie ar putea insemna mai mult decat un act de caritate. Potrivit unor rapoarte recente, aproximativ un sfert din totalul PC-urilor ruleaza cu Windows 98 sau versiuni mai vechi. Deci Microsoft considera ca este mai bine sa acorde suport pentru Windows 98 decat sa-si piarda clientii in favoarea Linux.
Microsoft a utilizat de la inceput doua metode pentru a convinge clientii sa treaca la noile versiuni ale Windows sau Office : sa-i convinga cu calitatile acestora pentru a face upgrade sau sa inceteze suportul pentru versiunile mai vechi. Amenintarea incetarii suportului pentru Windows 98 a determinat, fara indoiala, pe unii clienti sa faca upgrade, dar odata ce termenul limita pentru suspendarea suportului s-a apropiat, Microsoft a realizat faptul ca nu toti clientii intentionau sa faca schimbarea. In parte si datorita faptului ca unii consumatori au hardware care practic nu pot fi upgradate la Windows XP si nu sunt dispusi sa investeasca in hardware.
Compania a mai incercat sa determine utilizatorii sa faca regulat update-uri prin programele de licentiere, in care consumatorii platesc o taxa anuala pentru a avea acces la toate update-urile lansate pentru un anumit produs.
Microsoft a argumentat ca problema de a oferi sau nu suport pentru Windows 98 nu este o problema majora pentru companiile mari, iar cele mai multe cereri pentru continuarea suportului pentru versiunile mai vechi provin din exterior.
Totusi, statisticile arata ca sistemele de operare ale Microsoft mai vechi se bucura de o larga raspandire, atat peste hotare cat si in randul marilor coropratii din SUA. AssetMetrix, o companie care sfatuieste companiile in privinta upgrade-urilor software, a afirmat in decembrie ca 80% din companiile intervievate detin cel putin un PC care ruleaza cu Windows 95 sau 98, aceste sisteme de operare detinand aproximativ 40% din totalul sistemelor. Presate de reducerea bugetelor pentru IT, multe companii nu au mai facut upgrade in ultimii ani.
Cu toate ca multi s-au bucurat de decizia extinderii suportului pentru Windows 98, altii sunt de parere ca acest lucru implica anumite costuri atat pentru firme cat si pentru utilizatorii casnici care aleg sa ramana cu vechiul software, deoarece vor fi nevoiti sa cheltuie mai multi bani pentru a asigura o compatibilitate cu alte produse.
Sursa: ZDnet, preluat de SmartNews.