Michael Jackson, cea mai profitabila vedeta in 2011

26 10. 2011, 18:27

Potrivit unui clasament intocmit de revista Forbes cu vedetele decedate care au adus cei mai multi bani in 2011, Michael Jackson se afla pe primul loc, pentru al doilea an consecutiv.

Pentru a figura in acest clasament trebuie indeplinite trei conditii: sa fi celebru, sa aduci cel putin 6 milioane de dolari intr-un an si sa fi murit.

Revista Forbes a publicat, ieri, palmaresul anual al celebritatilor decedate care au adus cei mai multi bani. Regele muzicii pop, Michael Jackson, figureaza cu castiguri de 170 milioane de dolari. Acestea reprezinta atat incasarile pe albumele vandute, cat si noul spectacol al trupei Cirque du Soleil, ‘Michael Jackson – The Immortal World Tour’, care va aduce sume semnificative pana in 2013.

Michael Jackson – „Smile”

http://cache.tare.ro/4a543dae3486f/videoplayer.swf?key=0f1570727b1edf70dfa9bb72c69ab1be

Jermaine Jackson – Smile – Ceremonia de inmormantare a lui Michael Jackson de pe tare.ro

Totusi, incasarile Michael Jackson pe 2011 au fost mai scazute decat cele de anul trecut, cand erau estimate la 275 milioane de dolari. Cu toate acestea, regretatul artist, care a murit pe 25 iunie 2009, este mult inaintea celui de-al doilea clasat, Elvis Presley, cu 55 milioane de dolari. Podiumul este completat de Marilyn Monroe, cu 27 de milioane de dolari.

Urmatorii in acest clasament inedit sunt Charles Schulz (desenator american) – 25 milioane de dolari, John Lennon si Liz Taylor – cate 15 milioane de dolari, Albert Einstein – 10 milioane de dolari, Theodor Geisel (autor de carti si ilustratii pentru copii) – 9 milioane de dolari. Locul al noualea este impartit de Jimi Hendrix, Stieg Larsson, Steve McQueen si Richard Rodgers (compozitor, scenarist), fiecare cu 7 milioane de dolari.