Actorul își amintește că devenise „hipiot” imediat după ce se înscrisese la Universitatea Santa Barbara din California, arătând că își petrecea timpul consumând droguri halucinogene și întâlnindu-se cu tinere frumoase, în loc să trateze studiile cu seriozitate.
„Nu studiam nimic. Nimic. Am luat o mulțime de droguri, a fost o perioadă magică. Trăiam într-un spațiu în care totul era oarecum comun. Am închiriat toți, în total trei studenți, o casă. Înotam dezbracați, fumam foarte multe ierburi, ne amețeam. Mergeam la petreceri cu vin și la festivaluri. A fost o perioadă nebunească și frumoasă”, a declarat actorul în vârstă de 68 de ani.
În anul trei de facultate, Michael Douglas a început să se specializeze în domeniul teatrului și, chiar dacă până la urmă a devenit unul dintre cele mai importante staruri de la Hollywood, primele lui performanțe erau jalnice, situație care îl nemulțumea pe tatăl său, actorul Kirk Douglas.