Michael B. Jordan, confirmat ca regizor al „Creed III”, care a primit și dată de lansare
Actorul Michael B. Jordan a fost confirmat ca regizor al celui de-al treilea film din seria „Creed”. Pelicula sa de debut în regie a primit și o dată de lansare, anul viitor, de Ziua Recunoștinței, respectiv 23 noiembrie.
Informația a fost confirmată de MGM, iar Jordan își va relua rolul în acest film, alături de vechile sale colege de distribuție Tessa Thompson și Phylicia Rashad.
Scenariul va fi scris de Keenan Coogler („Space Jam: A New Legacy ”) și Zach Baylin („King Richard ”), pe baza unei povești de Ryan Coogler, potrivit Variety.
„Regia a fost întotdeauna un vis al meu, dar momentul trebuia să fie unul potrivit. ‘Creed III’ este acel moment – un moment din viața mea în care am devenit mai sigur de cine sunt, deținând un rol în propria poveste, maturizându-mă personal, crescând profesional și învățând de la personalități precum Ryan Coogler, Denzel Washington și alți regizori de top pe care îi respect”, a spus Jordan într-un comunicat.
„Această franciză și, în special, temele ‘Creed III’ sunt profund personale pentru mine. Aștept cu nerăbdare să împărtășesc următorul capitol din povestea lui Adonis Creed, având responsabilitatea extraordinară de a fi regizor și interpret al acestuia”, a mai spus starul.
Jordan joacă în această franciză din universul boxului rolul lui Adonis „Creed” Johnson, fiul pugilistului campion decăzut Apollo Creed (Carl Weathers) – fostul dușman al lui Rocky Balboa (Sylvester Stallone) devenit prieten, care a fost ucis într-un meci împotriva lui Ivan Drago (Dolph Lundgren) în „Rocky IV”.
Prin preluarea rolului de regizor în acest film, Jordan își imită mentorul, pe Stallone, care a regizat patru părți ale francizei „Rocky” – „Rocky II”, „Rocky III”, „Rocky IV” și „Rocky Balboa” (2006).
„Creed III” este o continuare a filmului din 2018, al cărui scenariu a fost scris de Sylvester Stallone și care a fost regizat de Steven Caple Jr. Actorul și pugilistul profesionist Florian Munteanu a făcut parte din distribuția filmului „Creed II”, interpretându-l pe Viktor Drago.
Franciza a fost lansată cu „Creed”, în 2015. Filmul regizat de Ryan Coogler a avut încasări de 173 de milioane de dolari și i-a adus lui Sylvester Stallone un Globul de Aur pentru cel mai bun rol secundar.
CITEȘTE ȘI: „Creed II” , o nouă confruntare dramatică pe ringul de box, cu trecutul şi propriile temeri
FOTO: Profimedia Images